Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu încearcă să oprească greva profesorilor
Astăzi, 23 mai 2023, la ora 11:00, premierul României, Nicolae Ciucă, și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, se vor întâlni cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi la Palatul Victoria, conform agendei oficiale.
„Este foarte clar pentru noi toți că nu putem să vedem profesorii noștri în altă parte decât la catedră, iar pe copiii noștri, elevi sau studenți, în amfiteatre. Nu cred că în momentul de față este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul școlar.
De aceea, mă angajez personal, am discutat și cu președintele Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul, vom avea întâlniri cu asociația părinților, cu asociația elevilor și vom face în așa fel încât pe bază de dialog să rezolvăm problema făcând încă odată apel și la liderii de sindicat și la cadrele didactice să înțeleagă măsurile pe care noi le-am luat”, a declarat, luni dimineața, Nicolae Ciucă.
„Ne vedem întâi cu părinții și elevii si după cu profesorii”, a spus el, precizând, totodată, că vrea să știe care este poziția părinților și ce recomandări au pentru soluționarea acestei probleme.
Nicolae Ciucă a reamintit că a făcut tot ce a putut pentru ca învățământul să primească mai mulți bani pentru că a înțeles problema personalului nedidactic și ale profesorilor debutanți, însă a recunoscut că cerințele sindicatelor din domeniul educației „sunt foarte greu de îndeplinit”.
„E greu să venim după atâția ani cu o soluție și să rezolvăm totul într-un moment. Nu putem să rezolvăm cu o formulă o problemă care trenează de ani. Nu putem să blocăm anul școlar. Rezolvăm”, a dat asigurări premierul României.
Rotativa guvernamentală s-ar putea amânată din cauza grevei profesorilor
Acesta a mărturisit, totodată, că este posibil ca rotativa guvernamentală să fie amânată din cauza grevei profesorilor. Nicolae Ciucă a precizat, de altfel, că proiectul care încheie Anexa 8 va intra în avizare în această săptămână.
„E posibil, eu sper să nu. În principiu nu aș amâna rocada pentru că sper foarte mult să rezolvăm problema profesorilor. Ei au un argument pe care îl invocă, și anume că nu au încredere”, a zis el.
Premierul României a făcut apel către profesori să se reîntoarcă la catedră
Cu o zi în urmă, premierul României le-a cerut profesorilor să renunțe la greva generală și să revină la catedră pentru că se apropie examenele finale, iar elevii au nevoie de ei.
„Fac apel la cadrele didactice și la întreg personalul din educație să revină la catedră mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi, în care au nevoie de susținerea și încurajarea noastră! La nivelul Guvernului și ministerelor lucrăm la noua lege a salarizării, pentru care am stabilit un calendar strâns de elaborare și promovare în Parlament, dar și la celelalte proiecte de acte normative pe care le-am asumat.
Am mărit cu șase miliarde de lei bugetul Educației în acest an și avem 3,6 miliarde euro alocați din PNRR pentru școli și universități, pentru finanțarea modernizării sistemului educațional. Consultările pe care le avem cu sindicatele din educație arată, încă o dată, asumarea responsabilităţii la nivelul Guvernului și al Coaliției de Guvernare că putem găsi soluţii prin dialog și deschidere”, este mesajul transmis, luni, de către Nicolae Ciucă prin intermediul rețelelor sociale.