Nicolae Ciucă, criticat în ședința PNL!

În cadrul ședinței conducerii PNL s-a pornit un adevărat scandal, spun surse din interiorul partidului pentru adevărul.ro, care adaugă că o parte din liberi l-au luat la întrebări pe prim-ministrul Nicolae Ciucă. Ei l-au întrebat de ce a permis pesedizarea anumitor instituții, în timp ce unii liberali sunt nemulțumiți de faptul că secretarii de stat PNL sunt mai mult spectatori la guvernare, având în vedere că nu au delegate atribuții.

Potrivit acestor surse, primul lider PNL care l-a luat la întrebări pe șeful Executivului a fost Florin Roman, precizând că în județul Alba, actualul ”ministru al Economiei a ras toți oamenii noștri”, în timp ce Nicolae Ciucă nu a avut nicio reacție cu privire la ceea ce a făcut ministrul.

După Florin Roman a urmat Robert Sighiartău, care a spus că ”secretarii noștri de stat se plâng că nu au atribuții”, el cerând venirea cu decizii și soluții în Coaliție, ”nu pe Instagram”.

De asemenea, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, și Alina Gorghiu i-au cerut șefului Executivului să ia măsuri referitoare la actualul ministru al Muncii, Marius Budăi. Acestea spun că există două probleme, astfel: este continuată minciuna cu pensionarea obligatorie la vârsta de 70 de ani și renegocierea Planului Național de Redresa și Reziliere (PNRR) al României. Acestea spun că Marius Budăi trebue să acționeze ca un om al guvernării, nu al Partidului Social Democrat.

Nicolae Ciucă a venit cu un avertisment pentru colegii săi

De cealaltă parte, prim-ministrul Nicole Ciucă a le-a transmis un avertisment colegilor săi de partid, cerându-le să sprijine Guvernul și să nu vină cu măsuri fără ca acestea să fie discutate în cadrul Executivului.

”Nu am nicio reţinere să mă detaşez dacă se emit măsuri care nu au fost discutate în guvern”, a fost mesajul lui Ciucă, o aluzie la anumite intervenții ale lui Florin Cîțu, dar și ale partenerilor de guvernare.

Florin Cîțu: În PNL avem discuții, nu criticăm

Întrebat dacă au existat critici în Biroul Executiv al PNL de luni, Florin Cîțu a declarat că ”avem discuţii, nu criticăm, nu arătăm cu degetul. PNL discută şi  este normal şi premierul când are ceva de spus şi colegii mei, când au ceva de spus, este un cadru sigur în care ne putem exprima”.