Nicolae Ciucă, de Ziua Eroilor: Avem datoria să menţinem ţara pe drumul ales prin voinţa cetăţenilor

Sursă: Facebook, Guvernul României

Joi, pe data de 25 mai, premierul Nicolae Ciucă a afirmat, cu ocazia Zilei Eroilor și al praznicului Înălțării Domnului, că respectul pentru toți eroii neamului reprezintă respectul față de însăși România și față de viitor.

„Este o zi cu o puternică semnificaţie istorică şi religioasă deopotrivă pentru poporul român. Tradiţia de peste un secol a manifestărilor comemorative dedicate eroilor neamului în chiar ziua sfântă a Înălţării Domnului, o zi simbol a speranţei creştine, ne dă certitudinea că jertfele celor care au luptat pentru ţară vor rămâne mereu în memoria colectivă, întărindu-ne încrederea că exemplul lor va motiva multe alte generaţii să creadă în viitor.

Eroii pe care îi omagiem astăzi, cunoscuţi sau nu, trăiesc prin România pe care ne-au lăsat-o. Avem datoria să menţinem ţara pe drumul ales prin voinţa cetăţenilor: drumul democraţiei, al respectului faţă de lege, faţă de libertăţile şi drepturile fundamentale”, a transmis Nicolae Ciucă, potrivit Guvernului României.

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Eroilor

Premierul a spus, de asemenea, că îi omagiem și pe eroii căzuţi la datorie în misiuni desfăşurate sub auspiciile organizaţiilor internaţionale sau ca parte a angajamentelor României alături de state aliate şi partenere în apărarea păcii şi a democraţiei în lume.

„Respectul pentru toţi aceşti eroi este măsura respectului faţă de însăşi România şi faţă de viitorul nostru. Un omagiu pios şi recunoştinţă veşnică! Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi eroii României!”, se mai arată în comunicat.

Tot luna aceasta, Executivul a aprobat Programul manifestărilor de Ziua Eroilor

Vă reamintim că pe data de 10 mai, Guvernul a aprobat Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, marcată în acest an în data de 25 mai. Programul include manifestări comemorative organizate în Bucureşti, în ţară şi peste hotare.

Informațiile transmise Guvern într-un comunicat arată că MApN va organiza ceremonii la Mormântul Ostaşului Necunoscut, Monumentul eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României, Cimitirul Militar Ghencea, Cimitirul Israelit „Filantropia”, Monumentul Eroilor Patriei şi Cimitirul Eroilor Revoluţiei.

Ministerul Afacerilor Interne va organiza ceremonii la Parcela eroilor de pe D.N.1, Monumentul Ultimului Străjer al Capitalei, Monumentul Eroilor Jandarmi din Parcul Cişmigiu şi Monumentul Pompierilor din curtea bisericii Sfântul Gheorghe – Plevna.

În ţară, autorităţile administraţiei publice locale organizează în ziua de 25 mai, cu sprijinul şi participarea garnizoanelor militare, unităţilor de învăţământ, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi al altor organizaţii neguvernamentale, ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori, precum şi programe proprii de comemorare a eroilor României, în principal la marile mausolee ale eroilor, precum şi la cimitirele de onoare şi monumente de război.