Premierul a luat recent o decizie neașteptată! Potrivit informațiilor apărute în Monitorul Oficial, Nicolae Ciucă a demis-o după o singură zi.
Nicolae Ciucă a demis-o după o singură zi! Decizia neașteptată luată de premier
Mai precis, Tudoriţa Lungu a fost eliberată vineri, 10 iunie, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă. Trebuie menționat că Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Amintim că aceasta a fost instalată ca secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului în ziua de joi, 9 iunie. Tudoriţa Lungu a fost deputată PNL, subprefect și prefect al județului Bacău.
Numirile făcute anterior de Nicolae Ciucă
Amintim că Nicolae Ciucă a numit noi secretari de stat la Ministerele Sănătăţii, al Antreprenoriatului şi Turismului şi al Afacerilor Interne. Numirile au fost publicate joi, 9 iunie, în Monitorul Oficial.
Este vorba despre Cătălin Vişean (la Ministerul Sănătăţii), Tudoriţa Lungu (la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului) şi Romeo Simionescu la (Ministerul Afacerilor Interne).
Cătălin Vișean, fost manager al Spitalului de Pediatrie din Ploiești, a fost declarat incompatibil, la finele lui 2018, prin decizie definitivă a ÎCCJ.
Tudoriţa Lungu a fost deputată PNL, subprefect și prefect al județului Bacău.
Romeo Simionescu ajunge în cabinet din poziția de consilier local într-o mică localitate din Gorj, fiind secretar al filialei PSD Târgu-Jiu.
Anterior, prim-ministrul Nicolae Ciucă a decis să îi retragă calitatea de consilier onorific lui Horațiu Moldovan. Decizia luată de șeful Executivului a fost deja publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de joi.
Acesta a fost numit în această funcție în septembrie 2021, în perioada în care premier era Florin Cîțu.
Potrivit CV-ului său, Horațiu Moldovan este profesor universitar de Chirurgie Cardiovasculară la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Capitală, profesor asociat la Universitatea Politehnica din București, doctor abilitat în Științe Medicale, șef de clinică Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Clinic de Urgență din București și colaborator la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, secția Chirurgie Cardiovasculară pediatrică.