Vă propun să nu mai vorbim atât de des în termeni negativi despre România – a fost îndemnul adresat de Nicolae Ciucă la ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a României. El a arătat că, de fiecare dată când sărbătorim 1 Decembrie 1918, ar trebui să ne aducem aminte în mod automat de toate momentele esențiale în formarea națiunii române.
Prim-ministrul a precizat că tot ce a făurit bun România modernă a făurit atunci când poporul și elitele sale au avut împreună un obiectiv național major.
„Vreau să fiu foarte bine înțeles. 1 Decembrie 1918 este actul de dreptate al istoriei. Marchează momentul unic în care națiunea română în ansamblul său și-a primit statul în integralitatea sa”, a spus premierul.
De 1 Decembrie sărbătorim statul român cu cele trei componente ale sale
Potrivit lui Nicolae Ciucă, în fiecare an, la 1 Decembrie, nu sărbătorim doar un eveniment istoric fondator. Sărbătorim statul român cu cele trei componente ale sale – poporul, teritoriul și suveranitatea:
„Misiunea noastră trebuie să fie națiunea română ca națiune europeană, un popor format din indivizi liberi, deopotrivă cetățeni români și europeni, cu drepturi și libertăți garantate, respectați în țară și în străinătate. În esență, misiunea noastră trebuie să fie demnitatea națiunii române”, a continuat primul-ministru.
În ce privește cea de-a doua componentă a statului – teritoriul – Ciucă a afirmat că misiunea noastră trebuie să fie integrarea accentuată în spațiul de libertate și prosperitate occidental, inclusiv prin aderarea la Spațiul Schengen.
„Aderarea la Spațiul Schengen este un obiectiv național strategic. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a îndeplini acest obiectiv. Trebuie recunoscut faptul că deja am făcut un pas esențial prin ridicarea MCV. Ridicarea MCV înseamnă recunoașterea încrederii partenerilor noștri în funcționarea statului de drept și a independenței justiției, premisele oricărei democrații constituționale consolidate. Aderarea la Spațiul Schengen nu este doar o expresie a reformelor și investițiilor pe care România le-a făcut până acum. Este, deopotrivă, o expresie a încrederii și cea mai sigură garanție din partea partenerilor noștri europeni că România este și va rămâne ferm ancorată pe axa de dezvoltare occidentală”, a continuat primul-ministru.
Ciucă: Vă propun să nu mai vorbim atât de des în termeni negativi despre România
Ciucă a explicat că cetățenii așteaptă ca politicienii să se lupte pentru interesul național al României.
„Noi românii suntem egali în drepturi cu orice alți cetățeni europeni. Vă propun să nu mai vorbim atât de des în termeni negativi despre România. La noi este totul rău de 30 de ani, deși progrese importante au existat, la noi nu merge nimic, noi suntem mai prejos decât alții. Haideți să credem mai mult în România! Un succes al României nu este doar al Puterii, ci și al Opoziției! Bucuriile, ca și neîmplinirile, sunt ale noastre, ale tuturor”, a spus Ciucă.
Apoi, premierul s-a referit la cea de-a treia componentă a statului: suveranitatea: „mai exact modul în care se exercită puterea de stat.
„Sper că toată lumea este de acord că modernizarea României nu se poate face în afara UE și a investițiilor din fonduri europene. Ca atare, trebuie să acționăm în consecință. . Acum avem șansa istorică să finalizăm marile proiecte restante pentru modernizarea statului român, prin accelerarea integrării în Uniunea Europeană și prin investițiile pe care Planul Național de Redresare și Reziliență le cuprinde pentru următorii ani. Ca să îndeplinim aceste obiective de țară trebuie să facem trecerea de la politică măruntă la marea politică. Trebuie să acționăm ca adevărați oameni de stat, cu înțelepciune, responsabilitate și moderație pentru a nu pierde un moment istoric unic pentru dezvoltarea României”.
Acțiunea electorală în absența alegerilor, un pericol
Potrivit lui Ciucă, cel mai mare pericol vine din promovarea unor viziuni politice limitate, populiste, extremiste, prin care poporul este pus împotriva statului, iar statul este decredibilizat prin minciună, manipulare sau știri false.
„Un alt pericol mai puțin vizibil în societatea noastră, dar cu efecte negative profunde este acțiunea electorală în absența alegerilor. Modernizarea statului nu se poate face dacă fiecare partid politic gândește în funcție de procente și de conjuncturi trecătoare. Oamenii nu așteaptă mesaje bine ticluite, ci măsuri guvernamentale bine construite”, a comentat Ciucă.
Un apel partidelor politice reprezentate în Parlament, societății civile și mass-media
De 1 Decembrie, Ziua unității tuturor românilor, Ciucă a dorit să adreseze un apel partidelor politice reprezentate în Parlament, societății civile și mass-media.
„Să instituim un moratoriu, să încercăm cu toții să punem între paranteze caracterul pre-electoral al anului 2023. Haideți să folosim anul viitor pentru a ne lua un răgaz din competiția electorală. Să avem, împreună, Putere și Opoziție, o discuție așezată și rațională asupra viitorului României”, a spus Ciucă.
El a arătat că avem o datorie istorică să aducem România acolo unde îi este locul: în rândul marilor democrații europene.
„Acesta este singurul proiect de țară pe care îl avem de îndeplinit în următorii ani: să asigurăm eficiența instituțională și să susținem dezvoltarea economiei și a nivelului de trai, cu moderație, echilibru și în deplină securitate. Ca să realizăm acest lucru, viitorul proiect de țară trebuie să se axeze pe următoarele teme: profilul economiei românești în prezent și viitor, educația și soluțiile la problema demografică, sistemul de pensii în ansamblul său, sistemul de sănătate, reforma administrativ-teritorială, rolul României într-o lume în schimbare”, a punctat premierul.
„1 Decembrie este o zi de sărbătoare și trebuie să o onorăm cum se cuvine. Să spunem tinerilor că România are un viitor. Să spunem intelectualilor că România are nevoie de îndrumarea lor. Să spunem celor care lucrează în țară sau străinătate că România este rezultatul muncii lor. Să spunem antreprenorilor că România are nevoie de creativitatea și determinarea lor. Să spunem pensionarilor acestei țări că România va avea grijă de ei așa cum și ei au avut grijă de România. Pentru că noi toți, împreună, uniți, iar nu divizați putem realiza și definitiva singurul proiect de țară care ne poate duce mai departe – o națiune română europeană. La mulți ani România, la mulți ani, români!”, a încheiat prim-ministrul.