Nicolae Ciucă, deloc fericit după majorarea salariilor demnitarilor. Daniel Fenechiu: M-a întrebat ce am avut în cap
Senatorul PNL Daniel Fenechiu spune că avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă, ulterior votului, iar acesta l-a întrebat „ce a avut în cap”, mărturisind că nu era foarte vesel.
„Da, eu am dat instrucțiunile de vot deliberat, în general îmi fac temele. Argumentul pe care l-am avut în vedere în momentul în care am decis să votăm Ordonanța cu amendamentul UDMR a fost presiunea care exista pe administrațiile publice, una extrem de mare.
În comisia de muncă s-a apreciat că respectiva anexă nu poate fi spartă (..) şi am mers pe următoarea teorie, rezolvăm problema primarilor, urmează decizia politică, bănuiam că este în sensul în care a fost manifestată şi în Camera Deputaților, care e cameră decizională, şi va trece în formula agreată de toată lumea”, a declarat Daniel Fenechiu.
De asemenea, acesta mărturisește că nu a anticipat „iureșul” care a urmat după votul din Senat.
„Nu am anticipat iureşul care a urmat, tocmai datorită faptului că eram primă cameră sesizată şi ştiam că vor urma nişte discuţii talibane dar nu am anticipat. Eu nu sunt o persoană ipocrită să spun altceva decât am gândit. După povestea asta, m-am consultat şi cu preşedintele partidului, l-am sunat, şi m-a întrebat ce am avut în cap. I-am explicat foarte clar. Nu era foarte vesel, cu siguranţă. I-am explicat care au fost raţiunile şi i-am spus clar că sunt convins că în coaliţie se va lua altă decizie”, a completat Fenechiu.
Senatorul liberal a menţionat și că nu trăiește din indemnizația de parlamentar
Mai apoi, senatorul liberal a menţionat și că nu trăiește din indemnizația de parlamentar și a luat decizia de majorare pentru a crea o fisură în coaliție.
„Eu nu trăiesc din indemnizaţia de parlamentar nu aveam nicio miză. Puteam să creez o fisură în coaliţie şi mi-aş fi creat o problemă în partid cu primarii care ar fi observat că PSD şi UDMR îşi susţin primarii şi noi nu facem lucrul ăsta, şi în ultimă instanţă făceam o chestie ipocrită”, a mai spus Fenechiu.