Cătălin Cîrstoiu, prezentat drept un om care îi slujește pe oameni

Cătălin Cîrstoiu, candidat comun al coaliției la Primăria Capitalei, liderul PNL, Nicolae Ciucă, este un om care și-a dedicat viața să slujească comunitatea. Declarația îi aparține președintelui PNL, Nicolae Ciucă. Acesta a evidențiat că Cîrstoiu a fost implicat într-o instituție unde oamenii au nevoie de sprijin în momentele dificile. Liberalul a accentuat că preocuparea principală a lui Cătălin Cîrstoiu nu a fost niciodată legată de afaceri.

”Activitatea politică în ţara noastră este percepută de români va fiind una egoistă în care politicienii sunt interesaţi mai mult de ce se întâmplă cu ei şi nu ce se întâmplă cu cetăţenii. Personal, consider că această stare de fapt se poate schimba. De când am intrat în Armată şi până acum am fost în slujba ţării şi a românilor, iar atunci când ţării i-a fost mai greu, după o perioadă de instabilitate politică, suprapunere de crize, am considerat că e momentul să lăsăm deoparte orice orgoliul, tot ce a însemnat istoria confruntării dintre cele două cele mai mari partide şi să construim această mare coaliţie, care şi-a asumat trecerea României prin aceste situaţii dificile”, a spus Nicolae Ciucă în cadrul evenimentului.

PSD și PNL au dat dovadă de unitate

Ciucă a spus că de Ziua Fericirii, sărbătorită miercuri, chiar dacă coaliția nu a adus fericire, a adus normalitatea aşteptată de toţi românii. Șeful liberal a mai spus că PSD și PNL sunt de aproape doi ani şi jumătate împreună. Și, în tot acest timp, alianța a funcţionat şi funcţionează în continuare, fiind ”un model probat în realitate”.

nicolae ciucă
SURSA FOTO: Inquam Photos / Saul Pop

”Decizia a fost ca la europarlamentare să dăm dovadă de unitate nu de dezbinare. (..) Discutând cu premierul, cu partidele, am considerat că este oportun şi necesar să venim la Capitală cu un candidat comun şi acel candidat este domnul doctor, profesor Cătălin Cîrstoiu”, a afirmat Ciucă.

Și-au dorit un candidat interesat de problemele Bucureștiului

Liderul PNL a explicat motivul pentru care nu au optat pentru un candidat provenit din mediul politic tradițional.

”Am venit cu un om care nu a făcut nimic în viaţa dumnealui decât să slujească oamenii, de dimineață până seară, într-o instituţie în care oamenii chiar au nevoie de ajutor când le este mai greu. Am venit cu un om care nu este interesat de afaceri, de scena şi dezbaterile de la TV, care este interesat să facă lucruri, este interesat ca împreună cu echipa dumnealui (..) să se preocupe de probeleme Bucureştiului”, a afirmat Ciucă.

Preşedintele PNL a spus despre Cîrstoiu că este un medic recunoscut, este decanul Facultăţii de Medicină, managerul Spitalului Universitar. El are în subordine 3.500 de oameni, care tratează anual aproximativ o jumătate de milion de pacienţi.

Ciucă a mai declarat că în fiecare zi se confruntă cu situații de criză, iar Bucureștiul se află într-o astfel de situație. Liberalul a menționat că, pe lângă calitățile lui Cîrstoiu și virtuțile echipei acestuia, se discută și despre sprijinul pe care îl va primi acesta de la cele două partide.

El a spus că PSD și PNL vor asigura tot ce este necesar pentru ca Cătălin Cârstoiu să câștige Primăria Capitalei. A subliniat că acest sprijin nu este pentru el sau pentru coaliție, ci pentru locuitorii Bucureștiului. Ciucă s-a arătat încrezător în sprijinul pe care PSD și PNL i-l vor oferi lui Cîrstoiu.