Liberalii sunt cu ochii pe candidatura lui Cătălin Cîrstoiu
Lucian Bode, secretarul general al PNL, a afirmat, referindu-se la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu, că Bucureștiul se află într-o situație în care nu-și mai permite întârzieri politice și administrative suplimentare, iar configurația actuală a administrației a fost ineficientă, conducând la o stare de letargie a sistemului.
„Capitala nu mai are timp pentru alte bâlbe politice și administrative. Răbdarea Bucureștiului a ajuns la final. Ne dorim să trăim într-un oraș cu adevărat european, noi avem cei mai buni candidați. Soluția nu vine de la partide de conjunctură cu lideri providențiali, nu punem lăsa Capitala pe mâna nepricepuților, a celor care s-au victimizat. 4 ani a fost o fugă de responsabilitate.
Bode a afirmat că PNL are toate resursele necesare pentru a obține victoria în București. El a subliniat că viziunea este sănătoasă pentru un oraș cu aproximativ 2 milioane de locuitori. Liberalul și-a imaginat cum ar arăta Bucureștiul condus de o echipă de profesioniști. Liderul PNL spune că liberalii își doresc ca întreaga Capitală să fie administrată așa cum este manageriat sectorul 6.
Bode îți dorește o echipă la Capitală care să aducă energii pozitive și a criticat formula actuală a administrației, spunând că a eșuat și că orașul este într-o stare de letargie. Bode a subliniat că este necesară prezența unor oameni cu o perspectivă nouă, adăugând că creșterea din ultimii ani nu este meritului administrației. Liberalul a spus că se putea face mult mai mult. Candidații alianței sunt prezenți cu această viziune nouă, în timp ce cei care au avut responsabilități la primăria generală s-au retras în birouri și au dat vina pe greutățile moștenite.
Cîrstoiu are „fișa de tratament” pentru București
Nicolae Ciucă, liderul PNL, a anunțat că medicul Cîrstoiu va elabora un plan pentru București, descris de acesta ca fiind „fișa de tratament”, în vederea rezolvării problemelor din capitală.
„Sebastian (n,r. Burduja), mi-a plăcut, pe noi ne-ai omis, ceea ce înseamnă că la energie ai învățat ca îți trebuie paratrăsnet si împământare să funcționeze sistemul. Am încheiat interimatul la sectorul 1, la sectorul 4, astăzi îl încheiem la Capitală. Este o echipa tânără cu foarte multă energie, sper sa fie Sebastian la energie continuă. Uitați-vă de-a stânga și de-a dreapta și veți vedea valoarea oamenilor.
La fel mi-as dori să procedăm când domnul Cîrstoiu va veni cu planul pentru Bucureşti, cu acea fișă de tratament” a spus Ciucă.
Șeful liberalilor a explicat că ei și-au propus și au realizat această alianță pentru a obține aderența pe întregul lanț, inclusiv primăriile de sector, consiliile de sector, primăria generală și Consiliul Capitalei. El a adăugat că de fiecare dată când au vizitat o filială, au avut trei subiecte principale în discurs: încrederea, care deja exista în cadrul PNL București, motivația, care era prezentă în ceea ce privește echipele care conduc și realizările acestora.