Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri că economia națională este în creștere, potrivit datelor furnizate de către Institutul Național de Statistică (INS). De exemplu, numai în primul trimestru din acest an, am întregistrat o creștere economică de 6,4%, raportat la primul trimestru din 2021.
Economia României este în creștere
Premierul României, Nicolae Ciucă, a explicat că în primul trimestru din acest an economia națională a înregistrat o creștere de 6,4%, față de perioada similară din 2021, plus o creștere de 5,1% față de ultimul trimestru din 2021.
„Economia României este în creștere, o spun datele Institutului Național de Statistică. Primul trimestru al anului a înregistrat o creștere de 6,4%, față de perioada similară a anului trecut și de 5,1% față de ultimul trimestru. Am reușit să menținem statistica creșterii economice în cea mai mică bandă de fluctuație posibilă. Valoarea anualizată este cu un punct procentual mai mare decât creșterea de 5,4% pe care a înregistrat-o Zona Euro, în care se află cele mai performante economii ale Uniunii Europene.
Datele sunt bune, având în vedere contextul economic global. Primul trimestru al anului încă era afectat de pandemie, iar războiul din Ucraina a început în 24 februarie. Este singura perioadă de timp care include ambele crize care au lovit din plin economia mondială și au creat dezechilibre majore în toate țările lumii, trimițând în pragul recesiunii state dezvoltate.
Economia Românei a reușit o performanță și este evident că păstrarea cotei unice, încurajarea investițiilor și a mediului de afaceri sunt vitale pentru păstrarea acestui trend pozitiv”, a scris vineri Nicolae Ciucă pe contul său de Facebook.
Menționăm faptul că, vineri după-amiază, Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că economia României a crescut cu peste 5% în primele trei luni ale lui 2022, faţă de ultimele trei luni din 2021.
PIB-ul României a crescut cu 5,1% în T1 2022
Mai precis, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în primul trimestru al lui 2022 cu 5,1% față de ultimul trimestru din 2021. PIB, date ajustate sezonier, estimat pentru T1 2022 a fost de 343.678,8 milioane lei preţuri curente, în creştere cu 5,1% faţă de T4 2021. Raportat la primul trimestru din 2021, Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creștere cu 6,4%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier.
„Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2022, nefiind înregistrate diferenţe semnificative faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 139 din 8 iunie 2022”, scrie într-un comunicat de presă emis de către INS.
Faţă de varianta provizorie de acum o lună, dinamica PIB a scăzut cu -0,1 puncte procentuale, iar cea a valorii adăugate brute a scăzut cu -0,6 puncte procentuale. Totodată, volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări importante între cele două estimări, astfel că:
- informații și comunicații, cu o creștere a volumului de activitate de +0,3 puncte procentuale;
- activitățile profesionale, științifice și tehnice; activitățile de servicii administrative și activitățile de servicii suport, cu o creştere a volumului de activitate de +0,1 puncte procentuale;
- comerţul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o scădere a volumului de activitate de -3,0 puncte procentuale;
- activitățile de spectacole, culturale și recreative; reparații de produse de uz casnic și alte servicii, cu o creștere a volumului de activitate de +0,4 puncte procentuale;
- construcţiile, cu o scădere a volumului de activitate de -0,3 puncte procentuale;