Liderul PNL a menționat că România a avut cea mai mare absorbție a fondurilor europene de când face parte din UE, și anume 11,3 miliarde de euro.
„Vorbea domnul ministru Boloș de ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere al absorbției fondurilor europene. Într-adevăr, am avut cea mai mare absorbție a fondurilor europene de când este România în UE, 11,3 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 20% din câți bani am absorbit din 2007 până acum.
Am reușit prin această stabilitate politică să atragem 10,9 miliarde de euro investiții străine directe. Sunt bani, bani care au venit efectiv în economia românească. Adaug la aceste sume, o altă sumă despre care puțină lume vorbește, 11 miliarde de euro, car eua venit de la românii din Diaspora.”, a declarat Nicolae Ciucă joi, 27 aprilie, în cadrul unei întrevederi cu membrii PNL Gorj.
Măsurile Guvernului pentru a consolida bugetul României
Premierul a spus, de asemenea, că reducerea salariilor sau a locurilor muncă iese din discuție.
„În ultima perioadă de timp, s-a vorbit foarte mult de acele măsuri fiscale pe care vrem să le luăm. Oameni buni, măsurile astea le-am luat şi anul trecut şi măsurile au vizat cumpătarea cheltuielilor la bunuri şi servicii şi am spus foarte clar ce înseamnă bunuri şi servicii, am spus foarte clar că putem să ne desfăşurăm activitatea, să ne îndeplinim obiectivele şi dacă nu ne plimbăm cu maşini noi şi menţinem în parc aceleaşi maşini de până acum, şi dacă avem acelaşi mobilier, nu trebuie să schimbăm mobilierul ca să ajungem să terminăm o creşă, şcoală sau un spital.
Astea sunt chestiunile pe care le-am văzut necesare pentru a putea să gestionăm, să asigurăm bugetul ţării, în niciun caz partea de venituri, în niciun caz partea de locuri de muncă. Au fost nişte mesaje care, atunci când cineva nu are cu ce să vină în contrapondere, găseşte tot felul de subtilităţi care, în situaţia în care ne găsim, impactează foarte mult cu percepţia oamenilor. Nu ţineţi cont de ele, sub semnătura mea nu se va întâmpla niciodată chestiunea aceasta.”, a spus acesta.
Rotativa guvernamentală va avea loc în luna mai
Nicolae Ciucă a mai precizat că rotativa guvernamentală se va face la finalul lunii mai, „în linişte şi aşezat”.
„Nu există altă formulă politică pentru că, deşi vorbim de politică, are şi oleacă de aritmetică la bază, aritmetica parlamentară, care este dată de suma voturilor. Acum când vorbim, realitatea ne confirmă că nu există altă formulă politică şi tot realitatea bazată pe nevoia de stabilitate ne obligă în continuare să dăm dovadă de responsabilitate şi să finalizăm, într-un parteneriat politic aşa cum l-am angajat atunci când am promis constituirea coaliţiei şi asigurarea funcţionării ei.
Ca atare, (rotativa- n.r.) se va produce la sfârşitul lunii mai. Încă mai analizăm şi, în funcţie de cum se va întâmpla, facem în aşa fel încât toată această rocadă să se producă în linişte şi aşezat. Sper ca electoratul să înţeleagă că în sfârşit avem o clasă politică pe care nu o interesează altceva decât stabilitatea ţării şi acea punere în aplicare a măsurilor despre care vorbim şi pe care le predicăm de fiecare dată când venim în faţa electoratului.”, a declarat el.