Nicolae Ciucă, despre schimbarea impozitării: Mi se pare un pic riscant

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a vorbit, luni, despre propunerile PSD privind o schimbare a impozitării. Potrivit acestuia, PNL a susţinut şi continuă să susţină relevanţa cotei unice. 

Potrivit președintelui PNL, Nicolae Ciucă, partidul său a susţinut şi continuă să susţină relevanţa cotei unice. Totodată, Nicolae Ciucă susține că toate aceste discuții din spațiul public i se par un pic riscante.

Nicolae Ciucă: Mi se pare un pic riscant

„Discuţiile acestea legate de impozitare au avut loc şi anul trecut, atunci când am decis pe prevederile din Codul Fiscal, care se aplică şi în anul 2023.

Să discutăm acum despre toate aceste măsuri poate fi un subiect de analiză politică, să venim să ne discutăm în spaţiul public, când nici măcar nu au început să producă efecte măsurile deja implementate prin noul Cod fiscal mi se pare un pic riscant, ţinând cont de situaţia şi de contextul economic în care ne găsim”, a spus preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

PNL continuă să susţină relevanţa cotei unice

„Chiar am discutat relevanţa acestui aspect astăzi, cu specialiştii din cadrul PNL şi a reieşit foarte clar că în acest moment, sigur, ţinem cont că lumea se schimbă, este o dinamică, sunt o serie întreagă de nevoi şi de decizii pe care trebuie să le adaptăm la toate aceste schimbări, dar cota unică încă are spaţiu de aplicabilitate ţinând cont că există încă mari diferenţe între veniturile care sunt încasate de cetăţenii din România şi cei din ţările unde cu adevărat funcţionează cota de impozitare progresivă.

Este nevoie ca în acest moment să asigurăm finalitatea unei măsuri care a fost luată şi pregătirea setului de măsuri pe care putem să mergem din punct de vedere financiar, atât pentru pregătirea mediului de afaceri cât şi pentru pregătirea celor care muncesc.

Trebuie să recunoaştem că în România, taxa pe muncă este foarte mare, printre cele mai mari din Europa. Atunci când vom avea elementele de echilibru între taxa pe muncă şi măsurile fiscale vom putea să analizăm şi să discutăm pe deciziile pe care le vom lua în acest sens.” a declarat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Lucian Bode:  Există justiţie în România

Tot luni, Nicolae Ciucă a vorbit despre acuzaţiile de plagiat la adresa lui Lucian Bode. În legătură cu acest subiect, liderul PNL a ținut să menționeze că există justiţie în România şi că vor lăsa să se deruleze procesul în instanţă, iar atunci când va fi o decizie finală, se vor pronunţa.

„În acest moment, au existat discuţii prin care s-au explicat foarte clar în faţa liderilor de filială care este poziţia noastră, există justiţie în România, de la acuzare la verdict final este timp, motiv pentru care lăsăm să se deruleze procesul în instanţă şi, când vom avea o decizie finală, ne vom pronunţa.”, a spus preşedintele PNL.