Premierul Nicolae Ciucă a declarat la o întrevedere cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini că valorificarea resurselor naturale ale României trebuie să se facă în primul rând prin procesarea în țară. Șeful Executivului a punctat, de asemenea, nevoia de predictibilitate fiscală pentru mediul de afaceri.
Valorificarea resurselor naturale ale României trebuie să se facă în primul rând prin procesarea în țară și valorificarea acestora ulterior, a spus marți premierul Nicolae Ciucă la o întâlnire cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini (FIC).
Nicolae Ciucă, despre valorificarea resurselor naturale ale României
Premierul Nicolae Ciucă a discutat, în cadrul unei întâlniri avute marți cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini, despre regimul fiscal, digitalizarea administrației, reducerea birocrației, stabilitatea și predictibilitatea cadrului fiscal și planurile de investiții în țara noastră.
Premierul a amintit de volumul record al investițiilor străine directe de anul trecut, care au depășit 11,3 miliarde euro, cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Totodată, acesta a arătat deschiderea Guvernului pentru susținerea și consolidarea acestui ritm. Nicolae Ciucă a transmis că Guvernul are ca prioritate sprijinirea investițiilor cu valoare adăugată ridicată, în special în domenii precum digitalizare, inovare, dezvoltare de noi tehnologii.
„Valorificarea resurselor naturale ale României trebuie să se facă în primul rând prin procesarea în țară și valorificarea acestora ulterior, motiv pentru care încurajăm dezvoltarea capacităților de procesare și utilizarea în acest sens a celor mai inovatoare soluții.
În același timp, tratăm cu respect nevoia de predictibilitate fiscală a mediului de afaceri și, după modelul anului trecut, vom avea consultări pe marginea acestui cadru. Am încredere că vom reuși și în acest an, prin investiții guvernamentale masive, printr-un proces dinamic de atragere a banilor europeni, să dezvoltăm și să modernizăm economia României”, a declarat premierul.
Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior, un partener al mediului de afaceri
Acesta a spus că Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior, înființată la nivelul Guvernului, va fi un partener de dialog în relația cu mediul de afaceri, atât din perspectiva investitorilor străini, cât și pentru a sprijini capitalul românesc.
Reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini au subliniat, potrivit comunicatului Guvernului, nevoia de consultare permanentă în cazul unor modificări legislative și de asigurare a unei perioade adaptare în situația unor schimbări complexe. În privința politicilor guvernamentale privind utilizarea fondurilor europene și atragerea de noi investiții, aceștia au transmis disponibilitatea de a sprijini aceste eforturi, prin oferirea de expertiză și implicare activă în derularea acestora.