Nicolae Ciucă, dezvăluiri despre viața de familie
Întrebat cine este, de fapt, „general” în casă, Nicolae Ciucă a recunoscut că soția sa se ocupă de familie.
„Ținând cont de cât timp petrec acasă, cel care se ocupă de tot ce înseamnă grija față de familie, față de ce mâncăm și toate celelalte chestiuni e soția mea.
Atunci când am foarte puțin timp liber, îmi place să fac tot ce aș fi vrut să fac, dar nu reușesc”, a declarat el la România TV.
Liderul PNL a spus, de asemenea, că soția sa este cea care plătește facturile.
„Soția. Sincer. Dar mie îmi place să mă duc la cumpărături. Îmi place să mă duc să-i văd pe oameni”, a recunoscut acesta.
Nicolae Ciucă a mărturisit și că din cauza programului său încărcat, a lipsit de la multe evenimente importante din viața fiului său.
„Nu am fost acasă când a plecat în clasa I, când a terminat clasa a VIII-a, nu am încercat niciodată să-l influențez să-mi urmeze cariera.
E destul de riguros și organizat, dar asta nu înseamnă că pot fi considerate atribute ale unui militar. Nu trebuie să fii militar să ai un anumit ritm de viață”, a afirmat acesta.
Întrebat cum se simte în rolul de bunic, președintele Senatului a spus că este „cea mai mare binecuvântare care i se poate întâmpla unui om în viață”.
Coaliția PNL-PSD trebuie să existe în continuare
Recent, Nicolae Ciucă a transmis că este important ca PSD și PNL să continue coaliția de guvernare, dat fiind contextul politic al României. Potrivit lui, continuarea colaborării între cele două formațiuni este esențială pentru a susține cursul actual al țării.
Joi seara, pe 28 martie, Ciucă a subliniat necesitatea unei colaborări strânse între cele două mari partide în beneficiul națiunii. El a remarcat că „confruntarea între partide este un aspect normal, fiind un pilon al democrației”.
De asemenea, liderul liberal a evidențiat importanța unei liste comune pentru alegerile europarlamentare. Acesta o consideră un test al credibilității coaliției.
Nicolae Ciucă a explicat că „necesitatea unei liste comune constă în faptul că, după doi ani și cinci luni, dorim să evaluăm dacă această coaliție și-a câștigat cu adevărat încrederea și credibilitatea în ochii cetățenilor României”.
El a subliniat că această listă comună reprezintă un punct de pornire pentru un proiect menit să asigure conducerea în următorii patru ani. Astfel, a subliniat dorința de continuitate și consolidare a coaliției în scopul asigurării unei guvernări stabile și eficiente.
Mai mult, potrivit liderului PSD Marcel Ciolacu, coaliția electorală actuală va obține victoria în alegeri. Acesta spune că va avea cel puțin 17 europarlamentari. Mai multe puteți citi aici.