Premierul Nicolae Ciucă a avut în cursul zilei de marți un set de întâlniri cu mai mulți oficiali germani în cadrul cărora a discutat despre investiții, dar și despre schimbările generate de conflictul din Ucraina.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvernul României, în cursul zilei de marți, premierul Nicolae Ciucă i-a primit la Palatul Victoria, pe Tilman Kuban, membru al Parlamentului Federal German, Katja Christina Plate, directorul Fundaţiei Konrad Adenauer pentru România şi Republica Moldova, şi Perr Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania.
În ceea ce privește discuțiile purtate, sursa citată arată că oficialii au vorbit despre cooperarea economică bilaterală, stimularea investiţiilor germane în România şi gestionarea impactului agresiunii militare din Ucraina.
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat la rândul său faptul că Guvernul României își dorește să încurajeze companiile străine, inclusiv cele germane să investească în România.
Prioritățile pe care le are România
„Guvernul încurajează companiile străine, inclusiv pe cele germane, să investească în România. Un punct central al pachetului „Sprijin pentru România”, lansat aseară, îl reprezintă sprijinirea investiţiilor naţionale şi străine, motor al creşterii economice”, a afirmat premierul, potrivit sursei citate.
Un alt aspect important punctat de șeful Executivului l-a reprezentat faptul că obiectivul României este de a-și asigura asigura independența energetice, prin susţinerea de investiţii şi promovarea energiei din surse alternative.
În acest context, prim-ministrul a apreciat relaţia bilaterală, îndeosebi în plan economic, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al României şi unul dintre principalii investitori în economia românească.
Ce au spus oficialii germani
O reacție în acest sens a venit și de la consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Mara Mareş. Aceasta a apreciat cooperarea politică bilaterală şi la nivel european, precum şi relaţia excelentă şi constructivă dintre reprezentanţii României şi Germaniei atât în nivel bilateral, cât şi în cadrele multilaterale din care ambele state fac parte.
De cealaltă parte, reprezentantul delegaţiei germane, Tilman Kuban, a ținut să felicite autorităţile române pentru implicarea în gestionarea crizei umanitare şi pentru asistenţa oferită refugiaţilor cetăţenilor şi a dat asigurări că Germania va rămâne implicată în apărarea Flancului de est.
La finalul discuțiilor, cele două părţi au apreciat, de asemenea, unitatea şi coeziunea de care partenerii euro-atlantici dau dovadă, precum şi rolul României în consolidarea posturii aliate în regiune, mai precizează Guvernul României.