Premierul Nicolae Ciucă a discutat luni cu președintele Consiliului European, despre situația războiului din Ucraina și aderarea României la Spațiul Schengen. Charles Michel și-a exprimat sprijinul în ceea ce privește aderarea țării noastre la Schengen și disponibilitatea în ceea ce privește găsirea unor soluții politice în acest sens.
Nicolae Ciucă, discuții cu președintele Consiliului European
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, luni, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, despre situaţia din Ucraina şi din Republica Moldova, precum şi despre subiectul aderării ţării noastre la Spațiul Schengen.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul unei cine de lucru a premierului român cu înaltul oficial european, aflat în vizită la Bucureşti, a fost analizată situaţia din Ucraina şi din Republica Moldova, îndeosebi din perspectiva impactului războiului Rusiei pe teritoriul ucrainean şi a acţiunilor hibride ale acesteia.
Preşedintele Consiliului European a adresat mulţumiri premierului Ciucă pentru demersurile responsabile şi determinate ale României în susţinerea Ucrainei şi Republicii Moldova.
La rândul său, premierul României a reliefat măsurile adoptate în sprijinul Ucrainei, reiterând necesitatea ca Uniunea Europeană să rămână unită şi solidară în această privință.
„Nicolae Ciucă a subliniat şi nevoia continuării acţiunilor pentru stabilitatea economică şi pentru securitatea Republicii Moldova, apreciind inclusiv discuţiile pe margine lansării unei noi misiuni civile a UE care să susţină creşterea capacităţii Chişinăului de a gestiona ameninţări hibride. Prim-ministrul a arătat că România rămâne angajată să continue sprijinul pentru eforturile întreprinse atât de Ucraina, cât şi de Republica Moldova, în calitate de state candidate la UE”, se arată în comunicat.
Charles Michel sprijină aderarea României la Spațiul Schengen
În acelaşi context, Charles Michel și-a declarat sprijinul deplin pentru eforturile Bucureştiului de aderare la Spațiul Schengen şi disponibilitatea de a se implica în facilitarea găsirii unei soluţii politice care să deblocheze decizia Consiliului UE.
De asemenea, premierul a confirmat continuarea demersurilor care să conducă la aderarea României la Schengen cât mai curând posibil, recunoscându-se implicit contribuţia pe care ţara noastră o are deja la asigurarea securităţii interne a UE, se mai menţionează în comunicatul transmis de Guvern.
De menționat că, preşedintele Consiliului European a fost primit, luni, la Bucureşti şi de preşedintele Klaus Iohannis. În plus, Charles Michel va efectua, marţi, o vizită şi în Republica Moldova.