Luni, 30 octombrie, Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Ella Haimi, soţia lui Tal Haimi. Este vorba despre cetăţeanul româno-israelian răpit de Hamas după atacul fulgerător din 7 octombrie din Israel.
Nicolae Ciucă, faţă în faţă cu Ella Haimi, soţia românului răpit de Hamas
Întâlnire emoţionantă pentru Nicolae Ciucă la Palatul Parlamentului. Preşedintele PNL şi al Senatului a stat de vorbă cu Ella Haimi.
Ea este soţia românului cu dublă cetăţenie, română şi israeliană, care este în prezent ostatic al grupării Hamas în Fâşia Gaza.
„Drama pe care o traversează acum soția lui Tal Haimi și întreaga sa familie este fără margini”, a afirmat Nicolae Ciucă într-o postare pe pagina sa de socializare.
La întâlnire a participat şi ambasadorul Israelului la București, Reuven Aza, dar şi membrii comisiei de politică externă din Senat.
„Am avut la Palatul Parlamentului o întâlnire, greu de descris în cuvinte, cu Ella Haimi, soția cetățeanului român ținut ostatic de către gruparea teroristă Hamas, în Fâșia Gaza.
Drama pe care o traversează acum soția lui Tal Haimi și întreaga sa familie este fără margini, ca și a multor familii aflate în aceeași situație.
În astfel de momente, noi cei din această parte de lume putem să fim, nu doar empatici cu aceste drame, dar să încercăm să facem fiecare, atât cât poate, pentru a readuce pacea, pentru a evita escaladarea conflictului și pentru a-i ajuta pe cei în suferință”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
Situaţia delicată a celor ţinuţi ostatici de Hamas trebuie rezolvată cu atenţie şi diplomaţie
Liderul Senatului spune că a asigurat-o pe Ella Haimi că va susţine orice efort al României depus pentru eliberarea soţului ei.
Situaţia necesită multă atenţie şi diplomaţie, însă este nevoie şi de fermitate, subliniază Nicolae Ciucă.
Fostul prim-ministru a condamnat dur aceste acte de terorism săvarşite de gruparea Hamas.
„Am asigurat-o și pe Ella și pe Excelența sa ambasadorul Israelului la București, de determinarea conducerii Senatului să susțină orice efort pe care instituțiile române abilitate îl vor face în relația cu statul Israel, pentru eliberarea lui Tal.
Este o situație extrem de delicată, a cărei rezolvare necesită multă atenție și diplomație – având în vedere contextul internațional – dar și fermitate.
Asemenea acte de terorism, îndreptate împotriva vieții și a libertății civililor nevinovați, trebuie să fie puternic condamnate.
Pe 11 octombrie, Parlamentul României a adoptat – în cadrul ședinței plenului reunit al celor două Camere, pe care am condus-o – declarația oficială de solidaritate cu Israelul, după atacurile violente ale militanților Hamas”, a mai transmis Nicolae Ciucă, luni seară.
Ella Haimi spune că nu ştie dacă soţul ei mai este sau nu în viaţă
La rândul ei, Ella Haimi le-a spus jurnaliştilor ce a vorbit cu oficialii din Senatul României.
„Am descris în faţa Comisiei zilele după 7 octombrie (data răpirii – n.red.).
Potrivit Constituţiei, Guvernul român va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a sprijini cetăţenii români, pe soţul meu şi pe alţi ostatici deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.
E important pentru noi să auzim cuvinte de încurajare”, a afirmat femeia.
Ella Haimi spune că, din păcate, în acest moment nu ştie decât că soţul său este ostatic, neavând alte informaţii cum că acesta ar fi în viaţă sau mort.
„În ambele situaţii vreau să-l aduc înapoi”, a declarat aceasta.