Nicolae Ciucă spune că PSD va pierde alegerile prezidențiale
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni seară, într-o intervenție la Antena 3, că se va menține tradiția din ultimii 20 de ani, conform căreia candidatul PSD, Marcel Ciolacu, va fi învins în alegerile prezidențiale de candidatul dreptei, adică de el însuși.
„Traditia se va respecta. PSD nu poate avea totul, altfel ne întoarcem la partidul stat. Românul e mai inteligent ca noi, stie ce sa voteze”, a zis Ciucă.
Potrivit afirmațiilor sale, Nicolae Ciucă a declarat că Ion Iliescu este „primul și unicul președinte PSD al țării”.
„Ciolacu înțelege, că e băiat deștept”, a adăugat liderul PNL.
Șeful liberal spune că PSD își atacă partenerul de Coaliție
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că membrii partidului nu se aşteptau la atacurile şi criticile venite dinspre liderii PSD la Congresul social-democraţilor, el explicând că ieşirile publice ale unora dintre liderii liberali în urma criticilor PSD au fost ”o reacţie naturală” şi nu o solicitare venită de la conducerea PNL.
Nicolae Ciucă a declarat luni seară, la Antena 3, că toată retorica a început sâmbăta trecută, când se așteptau la cu totul altceva de la Congresul PSD. El a adăugat că, din păcate, au putut observa că tema centrală a Congresului a fost legată de cum să își atace partenerul de coaliție.
În opinia sa, ar fi foarte simplu să intre într-o spirală a replicilor care, în cele din urmă, nu ajută la nimic și nu ajută pe nimeni, deoarece oamenii care se uită la ei și care au așteptări nu mai știu ce să înțeleagă.
El a adăugat că românii nu aşteaptă ”jigniri” sau ”cuvinte nepotrivite” de la partidele care formează coaliţia de guvernare.
”Nu asta aşteaptă românii de la noi şi nu am început noi. Mă aşteptam, la acest Congres, să vedem teme cât se poate de serioase şi bine argumentate legate de proiecţiile viitoare”, a subliniat Ciucă.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că „nu a existat un îndemn de la nivelul conducerii partidului” pentru ca liberalii să răspundă criticilor aduse de social-democrați. Potrivit acestuia, reacția a fost una naturală din partea membrilor partidului, care nu se așteptau la aceste atacuri.
Nicolae Ciucă a precizat că va avea loc o ședință a Biroului Politic Național (BPN) joi, 29 august, pentru a discuta această situație în cadrul forului de conducere al Partidului Național Liberal. El a adăugat că situația creată va fi analizată în detaliu și că deciziile vor fi luate pe baza argumentelor prezentate de fiecare parte.
În încheiere, Ciucă a subliniat că, dincolo de persoanele implicate, de PNL, PSD sau de orice alt partid, prioritatea trebuie să fie cetățeanul român și România.