Luni seară, 18 martie, premierul Nicolae Ciucă a făcut un anunț important pe rețelele de socializare despre Partidul Național Liberal (PNL). „Românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluții”, sunt câteva dintre cuvintele lui Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: Românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor dezvoltare
„Am avut onoarea de a mă întâlni astăzi cu seniorii Partidului Național Liberal. Consider că este important să intensificăm dialogul cu toți membrii PNL și, în mod special, avem nevoie să preluăm și să valorificăm înțelepciunea și experiența de viață a seniorilor noștri.
Am fost plăcut surprins de dorința lor de dialog, de energia de care au dat dovadă, dar și de multitudinea de idei și proiecte cu care doresc să-i sprijine pe cei tineri. Economiști, manageri, profesori, militari, arhitecți, chiar și întreprinzători, doamne și domni aflați la o vârstă înaintată, sunt gata să ofere din experiența lor generațiilor de liberali mai tineri care lucrează în administrația locală sau centrală.
Le-am transmis liberalilor vârstnici că partidul va avea o strategie și un plan nou de acțiune. Coaliția aflată la guvernare este un act de responsabilitate politică și trebuie să transmitem un mesaj clar: românii nu au nevoie de gâlceavă, românii vor soluții, românii vor dezvoltare, iar în această perioadă este nevoie de solidaritate și empatie.
Și de aceea, programul “Sprijin pentru România” prevede acordarea de vouchere de 50 de euro pentru alimente de bază, inclusiv pentru pensionarii cu venituri modeste. Îi asigur pe seniorii liberali că, în calitate de președinte al PNL, voi fi mereu deschis discuțiilor cu toți membrii și nu voi neglija nicio organizație a partidului”, a scris Nicolae Ciucă, luni seară, pe rețelele sociale.
Reamintim faptul că, luni dimineața, premierul a vorbit despre legea offshore și despre momentul în care ar putea începe extragerea gazului natural din Marea Neagră. Potrivit spuselor sale, legea vine să asigure stabilitate mediului de afaceri în ceea ce privește independența de gazele rusești.
Când va primi România primele gaze din Marea Neagră? Nicolae Ciucă: „Avem posibilitatea să se întâmple la jumătatea acestui an”
Așadar, premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat la Radio România Actualităţi ce rol va avea Legea offshore, în contextul crizei economice generate de pandemie și amplificate de creșterile recente de prețuri.
„Pentru partea de asigurare a independenţei energetice, la nivelul coaliţiei am luat decizia să ne asumăm Legea offshore. România nu este o ţară care să fie foarte afectată de lipsa resurselor, lipsa surselor de energie şi gaze.
România are potenţial în ambele domenii şi de aceea aici venim cu două componente: una este să ne înscriem în programele Uniunii Europene, pentru a dezvolta noi surse de energie şi aici avem ca obiectiv să dezvoltăm sursele de energie regenerabilă.
Iar în ceea ce priveşte independenţa pe resursa de gaz faţă de Federaţia Rusă, am decis ca prin această lege să asigurăm stabilitate şi predictibilitate legală mediului de afaceri în domeniu”, a declarat Nicolae Ciucă.
Există posibilitatea ca autoritățile să asigure 1 miliard de metri cubi de gaze anual prin această investiţie
De asemenea, premierul a subliniat că există posibilitatea ca România să poată începe în scurt timp investițiile în perimetrul Neptun Deep.
„Astfel, există posibilitatea ca în scurt timp să putem să începem investiţiile în perimetrul Neptun Deep şi să asigurăm exploatarea gazelor din Marea Neagră. Totodată, asigurăm exploatarea gazelor de pe teritoriul naţional de la mare adâncime, această investiţie putând să asigure gaze începând cu anul 2024.
Din Marea Neagră avem posibilitatea să primim primele gaze la jumătatea acestui an, există deja o investiţie făcută de Black Sea Oil and Gas şi au semnat deja documentele de recepţie, existând posibilitatea să putem să asigurăm 1 miliard de metri cubi de gaze anual prin această investiţie şi, desigur, la sfârşitul anului 2026, începutul lui 2027 să avem primele gaze din perimetrul Neptun Deep”, a completat Nicolae Ciucă.