Nicolae Ciucă face ravagii. Premierul țării a luat o decizie de ultimă oră având în vedere situația actuală. Este valabil în marile orașe ale țării. Informații de ultimă oră de la Guvern.
Nicolae Ciucă face ravagii. Premierul țării este complet nemulțumit de modul în care se desfășoară recensământul în România, adăugând că în trei mari orașe din țară sunt probleme majore.
Este vorba despre București, Timișoara și Iași. Având în vedere situația actuală, Nicolae Ciucă le cere autorităților locale să intervină, în condițiile în care recensământul populației și al locuinței va fi finalizat pe 31 iulie, termenul fiind prelungit pentru încă o săptămână.
Șeful Executivului susține că peste 85% din recensământ s-a desfășurat, ceea ce poate să constituie un grad satisfăcător, însă este nevoie de mai mult. În acest sens, el cere implicarea autorităților locale, dar și a primăriilor, astfel încât demersul să poată să fie finalizat la timp.
Nicolae Ciucă cere implicarea autorităților locale: Mai sunt câteva zile
„Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea și cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale. Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de față, peste 85% din recensământ s-a desfășurat, ceea ce poate să constituie un grad satisfăcător.
Mai sunt câteva zile până la sfârșitul lunii. Cred că putem, prin intermediul autoritățile locale – prefecturi, primăriile, prin sprijinul pe care îl pot acorda de la o localitate la alta, dintr-un județ în altul, cu recenzori, să asigurăm finalizarea acestui demers”, a declarat, vineri, premierul Nicolae Ciucă.
Premierul a mai adăugat că la momentul actual cele mai mari probleme sunt în București, Timișoara și Iași, fiind nevoie de măsuri radicale aici.
Premierul cere măsuri urgente la Timișoara, Iași și București. Se vor aduce recenzori din alte judeţe
El a mai precizat că în București au fost aduși recenzori din Călărași, având în vedere numărul mare de persoane, iar astfel de măsuri pot fi aplicate și în Timișoara sau Iași, astfel încât procedura să poată să fie finalizată.
„Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul București, în Timișoara și în Iași, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localități.
Ştiu că în București au fost aduși recenzori din Călărași, poate și celelalte județe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze așa cum se cuvine. Am discutat cu președintele Institutului Național de Statistică. Are speranța că, așa cum s-au derulat lucrurile, recensământul se va finaliza și vom beneficia de datele de care avem nevoie”, a precizat premierul.