Cutremur pe scena politică din România. Nicolae Ciucă face ravagii. Premierul României le-a dat miniștrilor săi un ultimum cu privire la jaloanele din PNRR. Ce a spus acesta la ședința de Guvern? Detalii de ultimă oră.
Premierul Nicolae Ciucă face ravagii. În cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 14 septembrie, acesta le-a dat un ultimatum miniștrilor. Mai exact, acesta a subliniat faptul că încă sunt jaloane și ținte din PNRR neîndeplinite, deși acestea trebuiau aprobate până pe 15 septembrie.
„Am anunțat, atunci când am aprobat la finele lunii iulie, ultimele jaloane și ținte din PNRR, că pentru trimestrul 3 data la care vom aproba aceste jaloane și ținte va fi 15 septembrie. Mâine (joi – n.r.) este data de 15 septembrie și sunt deja o parte din jaloane și ținte neîndeplinite. Am înțeles că au fost și sunt în continuare așteptate aspectele necesare a fi coordonate cu Comisia, care nu au venit”, a spus Nicolae Ciucă.
Totodată, el le-a amintit miniștrilor săi că următoarea ședință de Guvern va avea loc vineri, moment în care vor fi aprobate jaloanele discutate deja cu Comisia Europeană. Totodată, premierul a mai adăugat că ultima ședință la care pot fi rezolvate problemele va fi pe 21 septembrie.
„Vreau să vă spun cât se poate de clar, următoarea ședință de Guvern va fi una online, vineri, în care vom aproba jaloanele și țintele care vin coordonate și discutate cu Comisia. Ultima ședință de guvern până la care aveți de rezolvat această problemă este cea de săptămâna viitoare, 21”, a încheiat premierul.
În același timp, șeful Executivului a mai cerut și un plan la nivelul Guvernului privind reducerea consumului de energie. Nicolae Ciucă susține că fiecare Minister trebuie să își ia măsuri și să fie un exemplu în ceea ce privește reducerea risipei la nivelul instituțiilor de stat.
Nicolae Ciucă cere implicarea fiecărui Minister în reducerea consumului de energie
„Fiecare minister să-și ia măsuri astfel încât să putem să fim un exemplu în ceea ce privește reducerea risipei la nivelul instituțiilor statului”, a spus el.
Totodată, premierul a amintit și de mesajul transmis de Comisia Europeană astăzi cu privire la măsurile luate la nivel european. În acest sens, măsurile trebuie coordonate și în România și este nevoie de o implicare masivă în acest sens din partea tuturor miniștrilor.
„În urmă cu o săptămână am adoptat modificarea ordonanței 27 pe măsurile energetice. A avut loc reuniunea miniștrilor energiei și ministrul Popescu a participat la această activitate. De asemenea, sunt semnale și avem astăzi un mesaj transmis de președintele Consiliului Europei, legat de măsurile care se întreprind la nivelul UE, astfel încât să putem să gestionăm situația legată de criza prețul energie. Sunt măsuri care trebuie coordonate.
Putem să constatăm că măsurile luate în OUG sunt aliniate la intențiile pe care Comisia le-a prezentat și pe care le vor concretiza într-o decizie în viitorul apropiat. Așa cum am discutat în ședințeie de guvern anterioare, dincolo de aceste măsuri este nevoie să luăm măsuri la nivel guvernamental, instituțional, pentru reducerea risipei. Au fost și sunt disucții pe măsuri concrete pentru a eficientiza consumul de energie electrică și a reduce risipa”, a spus Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.
Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu o delegație a companiei Nokian Tyres
Tot miercuri, premierul Nicolae Ciucă a primit o delegație a companiei Nokian Tyres la Palatul Victoria. Șeful Executivului a vorbit despre pachetele de ajutor de stat disponibile pentru marile investiții și deschiderea manifestată față de nevoile de relocare a capacităților industriale de producție.
„Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Nokian Tyres. Cu această ocazie, a fost prezentată viziunea Guvernului privind importanța acordată investițiilor pentru dezvoltarea economică a României și sprijinul acordat mediului de afaceri”, anunță Executivul.
Nicolae Ciucă a subliniat în cadrul discuțiilor faptul că România a început deja procesul de implementare al reformelor din PNRR, dar și procesul de adoptare al standardelor OCDE. În același timp, șef Executivului subliniază faptul că toate aceste lucruri au ca scop facilitatea funcționării mediului de afaceri la un nivel optimizat.
„România a început deja procesul de adoptare a standardelor OCDE, care, alături de implementarea reformelor din PNRR, vor transforma administrația publică și vor facilita funcționarea mediului de afaceri la un nivel optimizat. Am demonstrat că frontierele externe ale Uniunii Europene sunt bine păzite de România și astfel am arătat că suntem capabili să ne asumăm și protejarea frontierelor Spațiului Schengen, ceea ce reprezintă cu siguranță un atu suplimentar în atractivitatea noastră pentru investitori”, a declarat, potrivit sursei citate, premierul Nicolae Ciucă.