Premierul Nicolae Ciucă a ales deja noul șef de cabinet. Funcția va fi ocupată de o fostă consilieră militară din Ministerul Apărării Naționale, general-maior în rezervă. „Este greu să renunți la haina cea mai dragă din garderobă și este imposibil să uiți vreodată că ești militar.”, a spus aceasta.
Începând de vineri, 24 decembrie, cabinetul premierului este condus de un general-maior în rezervă, numit Paula Cristea. Aceasta a fost consilier militar în cadrul Ministerului Apărării Naționale în timpul mandatului lui Nicolae Ciucă.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Paula Cristea se numește în funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, a transmis vineri Monitorul Oficial.
„34 de ani am îmbrăcat uniforma militară”
Paula Cristea a ocupat funcția de consilier coordonator în Ministerul Apărării Naționale, iar pe 17 decembrie, aceasta s-a bucurat de o ceremonie de avansare în gradul de general-maior și trecerea ei în rezervă. În acea zi specială, aceasta a ținut un discurs emoționant în care a prezentat un scurt istoric al celor trei decenii și jumătate de carieră militară.
„Este greu să te desparți de familie și de prieteni. Este greu să pleci din casa în care ai trăit în ultimii 17 ani. Este greu să renunți la haina cea mai dragă din garderobă și este imposibil să uiți vreodată că ești militar.
Nu voi face o trecere în revistă a ceea ce am făcut în cei 34 de ani de când am îmbrăcat uniforma militară. Ar fi plictisitor pentru dumneavoastră și mult prea emoționant pentru mine. Aș spune doar că am plecat de la „murătură” în Școala Militară, am continuat cu „bibane” ca tânăr ofițer și am ajuns la „sistemul nervos central al Armatei” și, uitându-mă la colegii mei de Academie, prezenți aici, îmi dau seama că am fost o promoție de excepție a Academiei de Înalte Studii Militare. (…)
De la aviatori am învățat că avioanele te fac să vezi imensitatea posibilităților, de la profesori am învățat că trebuie să îmi exprim opinia sau punctul de vedere. (…)
Am avut norocul să lucrez în toată cariera mea cu oamenii, tineri sau mai experimentați. Ei sunt cei care dau valoarea unei instituții. Celor mai tineri le-aș spune că primii 10 ani din cariera mea, deși cei mai grei din toate punctele de vedere, au fost cei mai frumoși. Nicio greutate sau dificultate nu m-a făcut vreo secundă să nu mai iubesc Armata sau să cer un concediu fără plată, după care s-o iubesc din nou. Și nimic din ceea ce mi-am propus eu în plan profesional nu s-a materializat atunci când am vrut eu, ci atunci când a trebuit să se întâmple.
Celor mai experimentați le-aș spune să încurajeze tinerii, să îi susțină, să îi promoveze și să le fie exemplu. Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte. Am onoarea să vă salut!”, a spus aceasta.
Salariului de la Secretariatul General al Guvernului
Un director de cabinet cu rang de secretar de stat are un total de drepturi salariale, valoare brută, de 16.640 lei. De asemenea, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Aparatului de lucru al Guvernului României beneficiază de indemnizația de hrană în cuantum de 346,66 lei/lună, brut, pentru un program normal de lucru.