Nicolae Ciucă face ravagii. Este cutremur total în Justiție. Decizia luată chiar acum la Guvern

Nicoale Ciucă

Sursă: Facebook, Guvernul României

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a susținut declarații la începutul ședinței de Guvern de luni. În cadrul discursului său, premierul a făcut anunțul privind desființarea SIIJ.

Coaliția de guvernare a ajuns la un consens în privința desființării SIIJ, după cum anunță premierul Nicolae Ciucă. Acesta consideră obiectivul ca fiind unul important, conform programului de guvernare, dar și în cadrul MCV.

„Primul punct important este acela al proiectului de lege privind desființarea SIIJ. Este un obiectiv din programul de guvernare, cât și un obiectiv din cadrul MCV. Aș vrea să mulțumesc celor care au fost implicați în elaborarea acestui proiect, ministerului Justiției și CSM.

Un alt punct important îl reprezintă sprijinul pentru comunitățile locale privind reducerea efectelor crizei energetice. Am fost la două obiective importante. Este vorba de Centrala de la Cernavodă. Am confirmat interesul Guvernului privind consolidarea capacității noastre energetice și am oferit garanții pentru punerea în funcțiune a reactoarelor 3 si 4, dar și derularea proiectelor pentru reactoarele modulare mici. Toate aceste activităti se vor derula pe termen mediu și lung.

Este important să conștientizăm ca acest efort să se concretizeze prin conlucrarea între ministere, atât a ministerului Energiei cât și al Finanțelor.

De asemenea este important că astăzi facem pași în implementarea reformelor investițiilor și proiectelor finanțate prin PNRR. Avem toate elementele cuprinse în hotărârea de Guvern generată de ministerul Investițiilor”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, vizită la centrala nucleară de la Cernavodă

Menționăm și faptul că premierul a vizitat astăzi Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, împreună cu o delegație din care au făcut parte mai mulți membri ai cabinetului, consilierul prezidențial Cosmin Marinescu și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Discuțiile s-au axat asupra rolului energiei nucleare în strategia energetică a României și modul în care dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiectele de investiții ale Nuclearelectrica, va contribui la securitatea energetică și la tranziția energetică către o economie curată.

„Având în vedere taxonomia recent aprobată de Comisia Europeană, care a acceptat energia nucleară ca fiind energie de tranziție, Guvernul susține proiectele de operaționalizare a unităților 3 și 4, cât și retehnologizarea unității 1. Totodată, sprijinim accelerarea proiectelor de implementare a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni SMR, proiecte ce au fost agreate prin acordul interguvernamental România – SUA. Aceste proiecte vor contribui la independența energetică a României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.