Nicolae Ciucă a declarat vineri, 19 aprilie, că are încredere în generația tânără. Totodată, șeful PNL îi contrazice pe cei care spun că tinerii nu sunt dispuși să se angajeze la „un pic de sacrificiu”.
Nicolae Ciucă a participat vineri, 19 aprilie, la lansarea candidaţilor filialei Sălaj a PNL la alegerile locale. În cadrul evenimentului, el a transmis că are încredere în generația tânără.
Nicolae Ciucă vrea o conexiune între energia tinerilor şi experienţa celor vârstnici
Totodată, șeful PNL nu este de acord cu cei care spun că tinerii nu sunt dispuși să se angajeze la „un pic de sacrificiu”.
„Chiar aveam astăzi cu cineva o discuţie legată de generaţia tânără şi spunea că, din ce a reuşit să-şi dea seama, din sondaje, din ceea ce a mai putut să citească, generaţia tânără nu ar mai fi atât deschisă şi nu ar mai avea atât de multă voinţă să se angajeze la activităţi mai grele, la un pic de sacrificiu.
Şi i-am spus că nu este adevărat. Nu trebuie să generalizăm şi nu trebuie să facem din unul sau două rapoarte de sondaj o caracteristică generală pentru una sau două generaţii. Eu am foarte mare încredere în tinerii de astăzi, pentru că şi noi am fost ca ei”, a declarat Nicolae Ciucă.
De asemenea, el a explicat că vrea o conexiune între energia tinerilor şi experienţa celor vârstnici.
„Şi-mi aduc aminte şi mă uit la dumneavoastră, cei care suntem, cum s-ar spune, de aceeaşi vârstă, din acelaşi contingent, că la fel aveam şi noi impresia atunci că cei mai cu experienţă se uitau cu neîncredere la noi.
Cred că este o chestiune naturală, doar că noi astăzi avem curaj să vorbim despre chestiunea asta şi trebuie să vorbim şi să le transmitem tinerilor încrederea şi disponibilitatea noastră pentru a putea să realizăm o coeziune şi o sinergie pe această linie, a energiei tinereşti, până la experienţa acumulată după o viaţă”, a mai spus Ciucă.
PNL are cel mai tânăr primar din țară în Sălaj
Declarația șefului PNL a venit în contextul în care candidatul PNL pentru Şimleu Silvaniei, un oraș aflat în județul Sălaj, a fost cel mai tânăr primar de oraş din România în 2020. Este vorba despre Cristian Lazăr, cel care ocupă această funcţie şi în prezent.
Recent, aici a fost inaugurată o piață mult așteptată de locuitori, investiție importantă, la eveniment fiind prezent președintele PNL.
Totodată, șefii liberali continuă turul început în filialele PNL din țară, pentru lansarea candidaților.
Sâmbătă, liderii partidului sunt prezenți la Oradea. Ei vor participa evenimentul aniversar intitulat „105 ani de la instaurarea administrației românești în județul Bihor și în Oradea”.
Astfel, Nicolae Ciucă și Lucian Bode sunt alături de Ilie Bolojan și Florin Birta la sărbătoarea bihorenilor.
Evenimentul are loc în contextul în care sunt peste 100 de ani de administrație românească în Bihor și peste 20 de ani de când PNL a preluat conducerea orașului.
În ziua de duminică, președintele PNL și secretarul general al PNL vor lansa candidații partidului și în Maramureș.