Nicolae Ciucă ia toate deciziile cu gândul la viitorul țării
Nicolae Ciucă a spus, joi, că, de fiecare dată când a luat o decizie, nu s-a gândit nici la „roade”, nici la el. S-a gândit la binele țării.
S-a gândit să ia o decizie ”absolut strategică şi determinantă pentru viitorul unei ţări”. El crede că orice decizie politică trebuie să fie luată în folosul oamenilor.
A declarat, de altfel, că are încredere în ”capacitatea PNL, în oamenii PNL, în determinarea PNL să ducă mai departe acea istorie”.
”Eu cred foarte mult în capacitatea PNL, în oamenii PNL, în determinarea PNL să ducă mai departe acea istorie despre care ne place să vorbim (…) Ca să onorăm istoria PNL, trebuie să muncim şi trebuie să nu ne uităm la ce fac alţii, trebuie să ne uităm la ce facem noi.
Orice decizie politică trebuie să fie luată în folosul oamenilor: <<Important este să luăm decizia bună astăzi, roadele trebuie să le culeagă poporul român (…) Trebuie să vedem ce facem cu decizia politică, astfel încât să fie în beneficiul cetăţenilor.>> În acest moment, PNL este foarte concentrat pe ceea ce are de făcut la guvernare.
Când am luat o decizie, nu m-am gândit că trebuie să culeg roadele, decizia nu o iei pentru tine, decizia o iei pentru ceea ce trebuie să să întâmple bine, trebuie să aibă efecte la nivelul deciziei politice, una absolut strategică şi determinantă pentru viitorul unei ţări, trebuie să avem în vedere că efectele se duc pe termen mediu şi lung”, a declarat, joi, pentru TVR Info.
Nu se știe, încă, dacă Nicolae Ciucă va candida la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă a fost întrebat și dacă va candida la alegerile prezidenţiale. Liderul PNL a susținut că nu este momentul să se discute despre o eventuală candidatură. El crede că este ”absolut nefolositor” să se intre în campanie. Nicolae Ciucă a ținut să arate că nu a răspuns niciodată la această întrebare. Din acest motiv, el și-a dorit să o clarifice.
”Nu am răspuns niciodată la această întrebare şi vreau să o clarific pentru totdeauna. Ne concentrăm pe obiective, pe ce avem de făcut pentru ţară. Mi se pare absolut nefolositor să se intre într-o campanie în momentul de faţă”, a spus liderul PNL.
Președintele liberalilor a explicat că ”sunt probleme care ţin de politica internă a fiecărui partid şi partidul trebuie să decidă”. În opinia sa, nu este momentul pentru astfel de discuţii.
”În funcţie de asta ne vom adapta fiecare dintre noi. Nu este momentul pentru astfel de discuţii. O spun din toată credinţa mea, pentru că nu ăsta este subiectul astăzi”, a mai afirmat Ciucă.
Discuția despre candidatura lui există de ceva vreme pe scena politică. Rareş Bogdan crede că ar fi persoana potrivită pentru a-i reprezenta pe liberali la alegerile prezidențiale. Europarlamentarul PNL a subliniat că există o cutumă clară conform căreia președintele PNL are prioritate și este candidatul partidului la prezidențiale.
Rareș Bogdan a subliniat că mai este un an până la alegerile prezidențiale. În acest context, el a punctat că PNL are și alte posibilități. Acesta a arătat că decizia finală depinde de liderul lor.