Peste 16.000 de fermieri afectaţi de seceta pedologică, pe o suprafaţă de circa 250.000 hectare de culturi înfiinţate în toamna anului 2021, vor beneficia de un ajutor de stat sub forma unui grant financiar în valoare de 365 de milioane de lei, a anunţat joi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Ajutor pentru fermierii afectați de seceta din 2021
Ajutorul va fi de maximum 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100%, prevăzut în procesul – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor.
„În Şedinţa Guvernului din 17 noiembrie 2022 a fost aprobată o Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică.
Prin prezentul act normativ se compensează parţial pierderile înregistrate de producătorii agricoli afectaţi de seceta pedologică accentuată manifestată în aproape toate regiunile agricole ale ţării, pentru suprafeţele agricole cultivate în toamna anului 2021. Resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 365,6 milioane lei şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MADR pe anul 2022″, se arată în comunicatul instituţiei.
Măsuri pentru susținerea agriculturii
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a transmis că Guvernul a luat o serie de măsuri, în completarea celor deja existente, pentru susținerea agriculturii românești.
„Pentru relansarea industriei de procesare a sfeclei de zahăr, am identificat soluții de finanțare din fonduri europene, prin Programul Național Strategic – Politica Agricolă Comună, și de la bugetul de stat. Obiectivul nostru este să-i susținem pe producători și să creștem suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr, cultură cu tradiție și potențial.
Tot astăzi, am aprobat o soluție de sprijin pentru producătorii agricoli ale căror culturi înființate în toamna anului trecut au fost afectate de secetă. Fermierii vor primi compensații acordate sub formă de grant financiar, pentru care alocăm fonduri de peste 365 de milioane de lei, asigurate prin rectificarea bugetară, aprobată în Guvern.
Susținerea industriei alimentare, a sectoarelor zootehnic și vegetal, înseamnă și plata la timp a sprijinului financiar acordat din fonduri europene prin mai multe mecanisme de sprijin. Doar în perioada 16.10-04.11.2022, APIA a autorizat la plată suma de peste 1,1 miliarde euro, ceea ce înseamnă să până la sfârșitul anului circa 1,3 miliarde euro de la Uniunea Europeană vor ajunge în conturile celor 790.000 de beneficiari care au depus cereri pentru înființarea culturilor și creșterea animalelor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.