Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, este de părere că Vladimir Putin ştie că nu este un adversar pe măsura Occidentului. Ciucă spune că ținta liderului de la Kremlin este să dezbine alianța nord-atlantică și unitatea românilor.
Nicolae Ciucă: Rusia nu are forță să lupte contra NATO
Președintele Senatului și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că „Vladimir Putin știe că nu este un adversar pe măsura Occidentului”. Fostul militar de carieră consideră că amenințările Federației Ruse la adresa statelor vestice vizează în principal „unitatea Occidentului”. Ciucă subliniază că aceste amenințări nu sunt recente, ci sunt în vigoare „de zeci de ani”.
„Având în vedere ultimele ameninţări venite dinspre televiziunea de stat a Rusiei, este important să conştientizăm care este adevăratul lor scop: Principala ţintă a ameninţărilor ruseşti este unitatea Occidentului, a noastră şi a aliaţilor noştri. Adică parteneriatele, încrederea şi relaţiile dintre noi. Cea mai bună apărare este să le întărim pe acestea – să comunicăm şi să ne ajutăm reciproc, să construim mai multă încredere între noi”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nicolae Ciucă.
Președintele Senatului consideră că aceste amenințări nu sunt noi, ci doar își schimbă forma, adaptându-se la evoluția tehnologică.
„Vladimir Putin ştie că nu este un adversar pe măsura Occidentului. De aceea, singura sa strategie este divizarea Occidentului şi ruperea unităţii statelor vestice. Aceste ameninţări hibride nu sunt noi, existând de zeci de ani; ele evoluează în pas cu tehnologia, însă, la bază, doar îşi schimbă forma şi aspectul” – notează generalul în rezervă.
Recent, televiziunea rusă de stat a prezentat o hartă conform căreia, în urma anunțului privind desfășurarea armelor nucleare ale NATO în Europa, Rusia ar intenționa să plaseze o parte din arsenalul său nuclear în regiunea Kaliningrad. Din această locație, Rusia ar putea viza majoritatea capitalelor statelor membre NATO, inclusiv Bucureștiul.
În plus, dosare secrete consultate de Financial Times și publicate recent arată că Rusia și-a pregătit marina pentru a viza obiective din interiorul Europei, inclusiv din România, cu rachete de capacitate nucleară, în cadrul unui potențial conflict cu NATO.
România este „luată în cătare” de armele armatei ruse
Potrivit Financial Times, Moscova plănuiește să utilizeze arme nucleare tactice în etapele inițiale ale unui conflict cu o mare putere mondială.
Hărțile ce arată ținte îndepărtate, cum ar fi coasta de vest a Franței și Barrow-in-Furness în Regatul Unit, au fost prezentate ofițerilor ruși înainte de invazia din Ucraina.
Noile dezvăluiri arată că Rusia a planificat un conflict cu Occidentul extins dincolo de granițele imediate cu NATO. Planurile includ atacuri majore în Europa de Vest. Documentele au fost prezentate Financial Times de surse occidentale.
Dosarele, realizate între 2008 și 2014, includ o listă de ținte pentru rachete cu focoase convenționale sau nucleare tactice.
Această capacitate aduce riscuri mari de escaladare și accidente, conform experților. Documentul subliniază că „manevrabilitatea ridicată” a marinei permite „lovituri fulgerătoare și preventive” și „lovituri masive cu rachete din diferite direcţii”.
De asemenea, armele nucleare sunt „de regulă” folosite „în combinație cu alte mijloace de distrugere” pentru a îndeplini obiectivele Rusiei.
Analiștii au examinat documentele și au spus că sunt conforme cu evaluările NATO. Acestea reflectă amenințarea rachetelor cu rază lungă de acțiune ale marinei ruse. De asemenea, arată rapiditatea cu care Rusia ar putea folosi armele nucleare.
Țintele flotei din Marea Baltică includ locații din Norvegia și Germania, cum ar fi baza navală Bergen și facilități radar. Flota din Marea Nordului vizează obiective industriale, inclusiv șantierul naval de submarine de la Barrow-in-Furness și un site industrial lângă Hull.
Prezentarea detaliază posibile conflicte în Marea Neagră, Marea Caspică și Pacific. În Marea Neagră, sunt marcate trei ținte în România (baza Deveselu, baza Mihail Kogălniceanu și podul Giurgiu-Ruse), două în Bulgaria și cinci în Turcia.