Marți, 25 aprilie, s-au împlinit 18 ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE. Cu ocazia acestei zile, premierul Nicolae Ciucă a ținut să transmită un mesaj important pentru români.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marţi, un mesaj important cu ocazia împlinirii a 18 ani de la semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit premierului, în 2005, România ”a ales irevocabil calea prosperităţii şi stabilităţii”.
18 ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE
„Marcăm astăzi formal ajungerea României la maturitatea europeană. Se împlinesc 18 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. România a ales irevocabil calea prosperităţii şi stabilităţii, reflectată concret în bunăstarea cetăţenilor şi dezvoltarea afacerilor.”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
La 1 februarie 1993 a fost semnat Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeană (UE), iar în iunie 1995 România a prezentat cererea oficială de aderare la UE.
De asemeneam doi ani mai târziu, îm 1997, Comisia Europeană a prezentat „Opinia asupra cererii oficiale de aderare a României”.
Aderarea României, obiectivul comun al UE
În decembrie 2003, Consiliul European de la Bruxelles a stabilit calendarul de aderare a României la Uniunea Europeană: finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil în 2005 şi aderarea efectivă la Uniunea Europeană în ianuarie 2007.
În concluziile Consiliului European s-a afirmat că aderarea României şi Bulgariei reprezintă obiectivul comun al Uniunii Europene cu 25 de membri.
Pentru prima dată, într-un document al Consiliului European este afirmat obiectivul semnării Tratatului comun de aderare al României şi Bulgariei în 2005, precum şi sprijinul Uniunii Europene în acest sens.
România, membru al UE din 2007
Pe 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Tratatul de aderare prevede că, dacă există deficienţe grave în transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în domeniile economic, piaţa internă şi, respectiv, justiţie şi afaceri interne, pot fi adoptate măsuri de salvgardare într-un termen de până la trei ani de la data aderării.
Aderarea României a fost insoţită şi de o serie de măsuri de acompaniere specifice, instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficienţele în domeniile siguranţei alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar şi luptei impotriva corupţiei.
Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare şi verificare cu scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ şi judiciar şi de a remedia deficienţele grave în lupta împotriva corupţiei.