Premierul Nicolae Ciucă a ținut un discurs în ziua în care Partidul Naţional Liberal sărbătoreşte 148 de ani de existenţă. Liderul PNL a precizat că partidul și-a adus contribuția pentru modernizarea și dezvoltarea României.

PNL, un rol important în dezvoltarea României

„Stimaţi colegi, astăzi marcăm nu doar istoria Partidului Naţional ca partid, ci o parte din istoria ţării noastre. Din acest motiv, am considerat că este important ca astăzi să fim aici, chiar dacă avem foarte multe probleme de rezolvat și pe care, cu certitudine, așa cum am reușit în această perioadă, în acest an și jumătate, să le rezolvăm, le vom rezolva și pe acestea.

Partidul Național Liberal a fost parte activă a marilor evenimente care au marcat trecutul țării noastre. Am fost în centrul deciziilor și atunci când am proclamat Independența și în momentul în care s-a realizat Marea Unire și în momentul în care a fost adoptată Constituția din anul 1900…, din anul 1923, îmi cer scuze. Desigur, au fost și alte momente importante ale istoriei țării noastre la care Partidul Național Liberal a fost parte și la care Partidul Național Liberal și-a adus contribuția pentru modernizarea și dezvoltarea României.

Putem spune că de fiecare dată, de la înființare și până astăzi, Partidul Național Liberal a dat totul pentru țara noastră, nu doar în momentele faste, ci și în cele în care am avut de înfruntat momente dificile, momente vitrege și pe care am reușit să le trecem cu bine împreună. Partidul Național Liberal s-a opus extremismului deghizat în naționalism și a fost, din acest motiv, ținta persecuțiilor legionare”, a spus Nicolae Ciucă.

PNL rămâne la guvernare

Mai mult, Nicolae Ciucă a ținut să menționeze că obiectivul PNL este de e a moderniza și dezvolta România, iar din acest motiv partidul va rămâne la guvernare și își va asuma responsablitățile care îî revin.

„De asemenea, reprezentanții Partidului Național Liberal s-au numărat printre cei care au apărat idealurile unei lumi libere atunci când în România se instaura comunismul. Iar aici, dl Dinu Zamfirescu, cu puțin înainte de a fi prezenți în acest loc, ne-a împărtășit din experiențele nefericite ale dumnealui și perioadele prin care a trecut doar pentru faptul că era membru al Partidului Național Liberal și se trăgea din familia Brătienilor.

Se cuvine deci să cinstim acest trecut și să îi înțelegem exact sensurile. Partidul Național Liberal este ce este astăzi pentru că a avut curajul și voința să-și asume responsabilitatea, indiferent de vremuri, indiferent de situația, de contextul în care s-a găsit România a crescut și prin acțiunile noastre, iar noi am crescut ca partid alături de România.

Aceasta este lecţia celor 148 de ani de istorie liberală. Nu avem dreptul să coborâm ștacheta acestui trecut, ci întotdeauna să țintim ca ea să fie cât mai sus. Obligația morală şi misiunea politică a Partidului Național Liberal sunt acelea de a moderniza și dezvolta România, de a o face mai puternică și mai demnă. De aceea suntem astăzi la guvernare, din acest motiv vom rămâne şi ne vom asuma în continuare toate responsabilităţile care ne revin”, a spus Nicolae Ciucă.

Legile educației vor fi votate în următoarea perioadă

Totodată, Nicolae Ciucă a mai spus că noile legi ale educației vor fi votate în zilele următoare.

„Suntem partidul care am demonstrat, în condiții dificile, că putem atrage record de fonduri europene și investiții private, că avem voința de a mișca reforme care vor schimba statul şi care îl vor face mai eficient, cum sunt legile educației, votate zilele acestea, că reușim să asigurăm o creștere economică importantă, că modernizăm drumuri și spitale, că ne îngrijim de cei aflați în dificultate. Pe acest drum trebuie să mergem în continuare.

Obiectivul major pe care trebuie să îl urmărim în următorii ani este să facem din România un membru egal al familiei europene. De aceea, dezvoltarea economică și recuperarea diferențelor care ne mai despart de statele dezvoltate ale Europei vor trebui să fie o prioritate a acțiunilor noastre la guvernare.

România are resursele şi inteligența pentru a fi nu doar a 6-a țară din Uniunea Europeană ca număr de populație, dar și ca putere economică. Ţara noastră are acest potențial, are resursa umană, are resurse naturale și trebuie să își fixeze acest obiectiv.

Este un obiectiv pe care Guvernul, indiferent cine îl va conduce, împreună cu cetățenii României, trebuie să își asume un astfel de obiectiv. Este necesar, așadar, să avem voința și determinarea de a urmări să îndeplinim acest obiectiv”, a mai spus Nicolae Ciucă, la sărbătorirea a 148 de ani de la înfiinţarea Partidului Național Liberal.