Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri seară, pe data de 3 noiembrie, că nu a fost de acord cu limitarea plăților cu bani cash încă de la început. Acesta a adăugat că știa care este infrastructura de bancomate din țară. Părerea sa este că măsura ar trebui rediscutată.
Nicolae Ciucă nu este de acord cu limitarea plăților cu bani cash
Fostul premier a mai precizat că a știut de la început care este infrastructura de bancomate din țară. De asemenea, a avut discuții cu colegii din zona montană, din Delta Dunării, despre cât de greu este să îndeplinească această măsură.
„Am anunțat și reiterez încă de la început. Nu am fost de acord cu această măsură, pentru că știam care este infrastructura de bancomate din țară.
Am avut discuții cu colegii noștri din zona montană, din Delta Dunării, despre cât de greu e să reușească să îndeplinească această măsură”, a declarat el pentru Digi24.
La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că săptămâna viitoare, va convoca „o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash.”
Șeful Executivului a acuzat băncile de „lăcomie”, pentru că ar fi crescut „artificial” comisioanele pe fondul dezbaterii privind limitarea plăților în numerar.
Nicolae Ciucă și-a asumat candidatura la alegerile prezidențiale
Amintim că tot vineri, în cadrul unui eveniment crucial al Partidului Național Liberal (PNL), președintele Nicolae Ciucă și-a asumat candidatura la alegerile prezidențiale din 2024. În acest mod, a fost marcat debutul oficial al campaniei pentru partidul aflat la guvernare, spun surse liberale.
În fața membrilor PNL, Ciucă a subliniat importanța unității și determinării în procesul electoral care se anunță a fi unul complex.
Viziunea sa pentru dezvoltarea țării se bazează pe principii clare și direcții stabilite.
De asemenea, prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan, a confirmat vineri, în cadrul unei declarații la Sinaia, că intenționează să candideze pentru un nou mandat în Parlamentul European.
În fața întrebărilor legate de lista de candidați a PNL pentru alegerile europene, Rareș Bogdan a dezvăluit că aceasta va fi prezentată până la Congresul Partidului Popular European (PPE), eveniment extrem de important ce va avea loc la București în zilele de 7-8 martie.