Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj categoric în contextul tensiunilor existente ca urmare a comasării trupelor rusești la granița cu Ucraina. Prim-ministrul a vorbit, într-o conferinţa de presă comună cu șeful NATO, Jens Stoltenberg, despre poziția pe care o va adopta România.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un semnal extrem de important în actualul context în care Rusia și-a comasat trupele la granița cu Ucraina. această măsură luată de Vladimir Putin este apreciată de premierul român ca fiind neprovocată şi nejustificată.
Ciucă s-a aflat la sediul NATO, unde a susținut o conferință de presă comună cu șeful Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Cei doi au vorbit despre tensiunile din zona Ucrainei. Despre acest subiect a dat detalii chiar premierul al României. El a arătat că a analizat cu secretarul general Stoltenberg cum să fie consolidată securitatea într-un mod mai eficient.
„Actuala comasare de trupe ruseşti este semnificativă, neprovocată şi nejustificată. Nu putem întelege cum măsurile şi acţiunile NATO şi ale Ucrainei pot fi considerate provocări. În momentul de faţă, evaluăm în cadrul Alianţei implicaţiile acestei situaţii.
Este de la sine înţeles că NATO îşi va apăra toţi membrii, deoarece angajamentul nostru de apărare colectivă rămâne piatra de temelie a Alianţei. Având în vedere toate acestea, am discutat cu secretarul general Stoltenberg cum am putea să ne consolidăm securitatea într-un mod mai eficient”, a mai spus Ciucă.
România va rămâne un partener dedicat NATO
Premierul a dorit să sublinieze că România va fi în continuare un „partener dedicat” în cadrul NATO şi va contribui la misiunile Alianţei Nord-Atlantice. Ciucă s-a declarat onorat că se află din nou, la sediul NATO.
„Este o oportunitate importantă să discut cu dumneavoastră chestiuni legate de securitatea euro-atlantică. Daţi-mi voie să subliniez încă o dată sprijinul pe care ni-l acordaţi, în ciuda timpurilor dificile şi tensionate. România va rămâne un partener dedicat, contribuind substanţial la misiunile şi operaţiunile NATO. Şi intenţionăm să continuăm şi să intensificăm rolul nostru în cadrul Alianţei prin contribuţii concrete”, a arătat Ciucă în conferința susținută alături de Jens Stoltenberg.
Premierul român a precizat că printre subiectele abordate cu șeful NATO s-au aflat numeroase probleme de importanţă majoră, inclusiv pregătirile pentru summitul de la Madrid din anul următor. În cadrul acestui eveniment se va adopta viitorul concept strategic al Alianţei.
Ciucă l-a asigurat pe secretarul general că România va continua să îşi respecte angajamentul de a asigura două procente din Produsul Intern Brut pentru apărare.
„De asemenea, România intenţionează să contribuie activ şi semnificativ la dezbaterile privind conceptul strategic al NATO şi, desigur, la misiunile în care Alianţa va fi angajată”, a punctat premierul Nicolae Ciucă.