Miercuri, 10 mai 2023, premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj special cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenței Naționale a României și Zilei Regalității, care marchează începutul domniei lui Carol I și obţinerea independenţei României faţă de Imperiul Otoman.
Nicolae Ciucă, mesaj special de Ziua Independenței Naționale a României și Ziua Regalității
În fiecare an, pe data de 10 Mai, poporul român sărbătorește Ziua Independenței Naționale a României și Ziua Regalității, onorând jertfele Armatei României, determinarea întregii societăți românești pentru a înfăptui acest deziderat național și rolul major pe care l-a avut instituția monarhică în cadrul procesului de edificare a statului român. În această zi importantă, premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj special românilor de pretutindeni.
„În urmă cu 146 de ani, domnitorul Carol I a semnat Declarația de Independență ce fusese adoptată cu o zi înainte de către Parlamentul României care reprezenta atât împlinirea unui ideal, cât și o condiție absolut necesară pentru ca tânărul stat român să facă saltul spre modernitate.
Câștigată pe câmpul de luptă de către soldații români care au arătat, prin vitejie și jertfe, că România merită să se alăture națiunilor libere ale lumii, independența de stat a deschis calea pentru societatea românească spre noi oportunități, spre noi idealuri de înfăptuit.
Modernizarea statului, dezvoltarea economiei și consolidarea instituțională au fost rezultate directe ale obținerii independenței, iar regalitatea a fost parte activă a acestor transformări. Printr-o înaltă ținută morală, prin implicare și prin atașamentul față de România și de poporul său, regalitatea ne-a lăsat o prețioasă moștenire și ne-a oferit un exemplu demn despre maniera în care, prin sacrificii și devotament, se pot împlini marile deziderate ale unei națiuni”, a declarat, miercuri, Nicolae Ciucă.
Generațiile tinere trebuie să conștientizeze jertfa românilor de pe câmpurile de luptă
„Trebuie să insuflăm tinerei generații sentimente de profundă recunoștință și de respect pentru eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă. Totodată, este important să evocăm personalitățile remarcabile ale marilor oameni de stat din acele momente hotărâtoare pentru evoluția țării noastre.
În actualul context, marcat de agresiunea militară ilegitimă, ilegală și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, care a favorizat recrudescența revizionismului istoric, extremismului și discursului instigator la ură, avem nevoie, mai mult ca oricând, să ne inspirăm din faptele înaintașilor, din curajul și determinarea lor și să ne apărăm, cu toată energia, pacea, democrația și libertatea.
România are nevoie acum, la fel ca atunci, de unitatea și eforturile conjugate ale clasei politice, societății civile, mediului academic, de inspirația și determinarea tuturor cetățenilor săi pentru ca, din idealurile prezentului și din raportarea consecventă la valorile și principiile democratice care ne definesc, să construim un viitor mai bun. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a adăugat premierul României.