Nicolae Ciucă, la Ziua Marinei: Trebuie să continuăm să investim în apărare
Nicolae Ciucă a fost prezent la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei. Cu această ocazie, a adresat un mesaj marinarilor.
„Excelența Voastră, Domnule Președinte al României, Doamnelor și Domnilor, miniștrii, senatori și deputați, Înaltpreasfinția Voastră, Domnule General Șef al Statului Major al Apărării, Domnule Amiral Șef al Forțelor Navale, Excelențe, Dragi Marinari, Doamnelor și Domnilor,
15 august este o sărbătoare de suflet pentru români. În această zi sfântă, în care creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, sărbătorim cu toții „Ziua Marinei Române”. An de an, ne regăsim la malul Mării Negre pentru a onora marinarii militari și civili care navighează sub drapelul României. Patriotism, credință, curaj sunt cuvintele care descriu cel mai bine această zi de 15 august. Curajul marinarilor români, militari și civili, este o sursă de mândrie și inspirație pentru noi toți. A fi marinar este o opțiune de viață, o vocație care implică sacrificii, eforturi, muncă și dedicare. Atunci când navigați sub pavilion românesc, faceți cinste României și vă suntem recunoscători. Este o sărbătoare care nu ne dă voie să uităm cine suntem, ci ne reamintește că, dincolo de diferențele dintre noi, ne unește iubirea de țară, dorința ca România să fie apărată, iar familiile și comunitățile noastre să trăiască în siguranță. Adesea, vremurile ne încearcă, ne testează curajul, credința și patriotismul, dar asta nu ne oprește, ne face mai puternici ca națiune. Doamnelor și domnilor, traversăm o perioadă tulbure în regiune. La mică distanță de aici se aude sunetul războiului. Ucraina luptă cu statul agresor, Rusia, nu doar pentru a-și apăra teritoriul, ci și în numele valorilor democratice și ordinii de drept./apostelnicu/ctuluc
Nicolae Ciucă: Trebuie precizat că invadarea ilegală a teritoriului ucrainean a început în Crimeea, iar unul dintre primele puncte cucerite de Rusia a fost Portul Sevastopol. Acest lucru ne arată cât de relevante sunt rutele maritime și cât de importantă este apărarea lor. Ca stat membru NATO, România a pledat pentru creșterea prezenței militare aliate pe Flancul estic al NATO, înțelegând specificul regiunii Mării Negre și prioritatea sa în arhitectura de securitate. Recentul Summit NATO de la Washington a reconfirmat importanța strategică acordată de Alianța Nord Atlantică regiunii Mării Negre, în care țara noastră este un actor cheie. La mică distanță de locul în care ne aflăm, în localitatea Mihail Kogălniceanu construim, alături de aliați, cea mai mare bază militară NATO din Europa. A investi în propria apărare și securitate este o chestiune de responsabilitate, în primul rând față de România și de cetățenii noștri. De asemenea, trebuie să continuăm să dezvoltăm industria de apărare. Printr-un program pe termen lung de înregistrare a Forțelor Navale Române, consolidăm apărarea Flancului estic al NATO. România contribuie la securitatea în regiune, pentru că ne dorim ca Marea Neagră să fie un spațiu al democrației și libertății, al păcii, ci nu al războiului. Închei mulțumind, încă o dată, tuturor marinarilor militari și civili, lucrătorilor portuari și constructorilor navali! Deși sunteți mereu pe ape, vă număraţi printre românii care au cu adevărat picioarele pe pământ. Doresc, de asemenea, un pios omagiu eroilor marinari. Sfânta Fecioară, protectoare a Marinei Române, să vă ocrotească! La mulți ani, dragi marinari români și vă urez bun cart înainte! Vă mulţumesc!” a fost mesajul șefului liberal.
România este recunoscută și apreciată ca un pilon solid
Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, dimineață la festivitățile organizate la Constanța cu pilejul Zilei Marinei. Cu acest prilej, șeful statului a transmis că România este o țară sigură, subliniind că tara noastră este „recunoscută și apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regionale și euroatlantice”.
În acest ultim an de mandat, președintele Iohannis s-a declarat emoționat să fie alături de cetățeni pentru a celebra această sărbătoare. El a sous că se bucură să vadă atât de mulți români adunați la eveniment. În discursul său, Iohannis a subliniat că nu este întâmplător faptul că protectoarea marinarilor este Sfânta Maria, evidențiind că profesia de marinar se potrivește temerarilor, caracterelor puternice și celor capabili să abordeze provocările de orice natură.
Președintele a menționat că gândurile românilor se îndreaptă astăzi către cei care au plătit jertfa supremă pe mările și oceanele lumii, aducând un omagiu solemn acestora.
„La multi ani cu prilejul Zilei Marinei Romane!
In acest ultim an de mandat este cu atat mai emotionant pentru mine sa ma aflu alaturi de dvs pentru a celebra una dintre cele mai asteptate sarbatori. Ma bucur sa vad atat de multi romani adunati aici.
Dragi marinari, nu intamplator protectoarea este Sfanta Maria. Profesia de marinar se potriveste temerarilor, caracterelor puternice si celor capabili sa abordeze provocarile de orice natura.Totodata, cu respect si recunostinta ne gandim astazi la cei care au platit jertfa suprema pe marile si oceanele lumii, si aducem un pios omagiu.
Chiar daca trăim vremuri marcate de multiple provocari, Romania e o tara sigura. Tara noastra beneficiaza astazi de cele mai garantii de securitate. Regiunea Marii Negre a devenit o zoana recunoscuta pentru securitatea strategica. Prin dialog si implicare permanenta am consolidat aceasta abordare la cel mai recent summit NATO de la Washington” a spus Iohannis.
Programul manifestărilor
Manifestările organizate de Forţele Navale Române au început la ora 10.00. După primirea persoanei oficiale şi trecerea în revistă a gărzii de onoare, se va înălţa drapelul României pe catargul de pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate Pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi tragerea celor 21 de salve de tun.
În continuare, Şeful Statului Major al Forţelor Navale va adresa mesajul de bun venit la eveniment, după care vor urma alocuţiunile persoanelor oficiale şi un serviciu religios, cu depunerea ancorelor de flori în apa Mării Negre, în memoria eroilor marinari”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale Române. Apoi, Zeul Neptun îşi va face apariţia de la bordul şalupei maritime „Luceafărul” şi va da startul jocurilor şi concursurilor marinăreşti, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.
Reprezentanţii Forţelor Navale au menţionat că salutul de deschidere a exerciţiului demonstrativ întrunit va fi transmis de către cadeţii de la bordul Navei-şcoală „Mircea”, iar trei paraşutişti vor fi lansaţi din elicoptere pentru a prezenta publicului aflat pe faleză drapelele României, NATO şi UE.