Nicolae Ciucă: NATO asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie

Nicolae Ciucă

Sursă: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, de Ziua NATO, că această alianță asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie, în faţa oricăror ameninţări la adresa securităţii sale naţionale.

Ministrul a precizat că drumul de integrare în Alianţa Nord-Atlantică nu a fost uşor pentru ţara noastră şi, cu siguranţă, militarii Armatei României au avut un rol esenţial în cadrul efortului naţional de aderare la NATO.

„Aniversăm, astăzi, 17 ani de când România face parte din NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din lume. Alături de apartenenţa la Uniunea Europeană şi de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, această alianţă asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie, în faţa oricăror ameninţări la adresa securităţii sale naţionale. Drumul de integrare în Alianţa Nord-Atlantică nu a fost uşor pentru ţara noastră şi, cu siguranţă, militarii Armatei României au avut un rol esenţial în cadrul efortului naţional de aderare la NATO”, a subliniat ministrul Ciucă, într-un mesaj transmis la ceremonia de înălţare pe catarg a drapelului naţional al României şi drapelului Alianţei, desfăşurată la sediul MApN cu prilejul Zilei NATO.

El a menţionat că forţele româneşti se aflau în Afganistan şi în Kosovo atunci când România era invitată să se alăture Alianţei şi, în momentul în care ţara noastră devenea membră a NATO, militarii români se aflau şi în Irak, într-o altă misiune dificilă.

„Întregul demers de integrare a fost susţinut de Armata României, eforturi care au întărit şi consolidat demersurile politico-diplomatice din acea perioadă. Trupele noastre au dovedit atunci, ca şi acum, prin dedicaţie şi profesionalism, că aduc plus-valoare capacităţilor defensive, operaţionale şi de proiecţie a misiunilor NATO. Mulţi dintre noi am asistat cu bucurie, pe 2 aprilie 2004, la ceremonia arborării oficiale a drapelului României la Cartierul General al NATO. Am simţit atunci mândrie, speranţă şi un suflu că totul va căpăta o noua traiectorie. Şi aşa a fost!”, a afirmat ministrul Apărării.

De asemenea, el a arătat că România a dat testul unei noi etape în istoria contemporană şi a făcut paşi importanţi ca – „o naţiune liberă, democratică şi puternică, prin şi cu cetăţenii săi, alături de NATO”.

„Dificultăţile nu au fost puţine, de-a lungul timpului, însă am demonstrat unitate, perseverenţă şi mai ales capacitate de adaptare. Aceste atribute s-au consolidat şi, în anul 2020, ne-au susţinut într-un un nou test: pandemia COVID-19. Ministerul Apărării Naţionale s-a alăturat autorităţilor române, oferind sprijin operaţional, logistic şi know-how care au susţinut protejarea cetăţenilor şi îmbunătăţirea într-un timp record a stocurilor naţionale de echipamente medico-sanitare. Pandemia ne-a arătat că mecanismele aliate de protecţie civilă funcţionează, fiind şi un test pentru Armată de a certifica în teren creşterea nivelului operaţional al capabilităţilor pe palierul situaţiilor de urgenţă. În acest efort, NATO ne-a fost alături, prin puterea aliaţilor, prin capacităţile de transport aerian puse la dispoziţia noastră. Cu ajutorul aeronavelor Alianţei, pe timpul stării de urgenţă au fost aduse în România materiale medico-sanitare extrem de importante pentru lupta cu pandemia COVID-19”, a menţionat Nicolae Ciucă.

România se bucură în acest moment de cele mai puternice garanţii de securitate din întreaga istorie

Ministrul a precizat că a fi membru NATO înseamnă, în egală măsură, şi obligaţii asumate în mod voluntar, o dovadă în acest sens fiind misiunile internaţionale asumate de statul român în Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest.

„În momentul de faţă, aproape 850 de militari români participă la operaţii NATO, în cadrul cărora îşi îndeplinesc cu succes misiunile. Acest efort nu a fost, din păcate, fără pierderi, memoria celor 30 de militari români căzuţi la datorie în Irak şi Afganistan şi cei peste 180 de militari răniţi ne obligă să nu uităm sacrificiul lor, să le păstrăm vie amintirea şi să fim alături de familiile lor”, a mai spus Ciucă.

El a arătat şi că în 2021, Armata României continuă înzestrarea cu echipamente performante, menţionând că alocarea a 2% din PIB oferă posibilitatea de a dezvolta programele esenţiale de înzestrare deja demarate.

„Acceptarea ţării noastre ca membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, în aprilie 2004, reprezintă borna istorică ce a consfinţit, fără echivoc, integrarea României în rândul democraţiilor occidentale”, a conchis Ciucă.

La rândul său, şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a afirmat, în cadrul ceremoniei de la sediul MApN, că NATO este „una dintre cele mai importante structuri din contemporaneitate şi una dintre cele mai importante alianţe din istorie”.

„Longevitatea şi succesul NATO îşi au rădăcinile în abilitatea Alianţei de a se adapta schimbărilor din mediul de securitate. Înfiinţarea însăşi în perioada Războiului Rece a reprezentat semnul unei adaptări strategice la scară largă (…) Procesul aderării şi parcursul de 17 ani al ţării noastre în NATO s-au fundamentat pe încredere – încredere în valorile împărtăşite, încredere în soliditatea Articolului 5, încredere în aliaţi, dar şi încrederea aliaţilor în noi. (…) Punctul fundamental al NATO a fost şi rămâne Articolul 5: ‘un atac armat împotriva unui aliat în Europa sau în America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor'”, a afirmat şeful Statului Major al Apărării.

Ceremonia înălţării pe catarg a drapelul naţional al României şi drapelul Alianţei Nord-Atlantice s-a desfăşurat, duminică dimineaţa, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, într-un format restrâns, cu respectarea normelor pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2. De asemenea, activităţi similare dedicate aderării României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord se desfăşoară în această zi şi în unităţi din municipii reşedinţă de judeţ şi în garnizoane locale.

România a aderat la în mod oficial la NATO, în 29 martie 2004, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

În baza Legii nr.390/ 2004, Ziua NATO în România se sărbătoreşte în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie. Ziua NATO este o sărbătoare publică dedicată democraţiei, spiritului european şi euroatlantic.

 

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea