PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a dat asigurări că Partidul Național Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Crede că fiecare partid politic trebuie să îşi mobilizeze electoratul şi să aibă propriile opţiuni pentru a intra în cursa prezidențială.

„Vă pot spune cu toată responsabilitatea că Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale şi toate aceste scenarii, cum este normal în viaţa politică şi în dezbaterea publică, fac deliciul analizelor. Dar, acum, când discutăm şi nu se va schimba această abordare, PNL va avea propriul candidat”, a declarat el, miercuri, la sediul central al PNL București.

„Dacă ne uităm la cifrele obţinute de fiecare partid, suma lor e considerabil mai mare decât votul obţinut pe lista comună. Electoratul fiecăruia dintre noi trage şi se mobilizează pentru tot ceea ce înseamnă valorile şi identitatea fiecărui partid. Ca atare, în momentul de faţă susţin cu tărie ca fiecare dintre noi să ne mobilizăm electoratul şi să avem propriile opţiuni pentru a intra în alegerile prezidenţiale şi generale”, le-a spus jurnaliștilor, după ce a fost întrebat dacă PSD îl poate susţine.

„După ce avem alegerile şi vedem care sunt din nou rezultatele şi opţiunea cetăţenilor la vot, trebuie să existe o majoritate considerabilă în Parlament care să formeze o coaliţie pentru a putea să guvernăm pe principiul stabilităţii în continuare. Pentru că aceşti aproape trei ani de zile au demonstrat că, atunci când o coaliţie are această majoritate consistentă, poate să asigure deciziile necesare ca ţară să treacă prin situaţii deosebite, situaţii de criză şi, cum vedem perspectiva, cel puţin pe termen scurt va fi nevoie de stabilitate politică”, a adăugat el.

Declarațiile sale au fost făcute la trei zile distanță după alegerile locale.

Liberalii își doresc continuarea guvernării alături de social-democrați

Cu trei zile înainte de alegerile locale, a recunoscut că „ar fi o mare greşeală” ca alianța politică dintre liberali și social-democrați să nu continue guvernarea în funcție de rezultatul alegerilor. El crede că numai ei pot „să nu continue să asigure stabilitatea politică” a României.

„Noi am promovat încă de la început, am susţinut tot ceea ce înseamnă stabilitate, echilibru şi unitate. Putem să vedem acum unitate la nivelul Partidului Naţional Liberal pentru că aceste sondaje şi revenirea în sondaje s-a datorat tocmai acestei unităţi şi solidarităţi la nivel practic”, a spus el în cadrul unei intervenții TV.

El a fost întrebat dacă recunoaşte meritele PSD în revenirea PNL-ului în sondajele de opinie.

„De fapt este vorba de meritele Partidului Naţional Liberal, pentru că Partidul Naţional Liberal a avut o abordare cât se poate de echilibrată, a avut o abordare cât se poate de onestă. Noi am avut liniile noastre roşii pe care le-am promovat. În urmă cu ceva timp, PNL era în sondaje destul de jos, iar acum cercetările sociologice arată că liberalii sunt în zona lui 27% – 28%. Eu am această atitudine, această credinţă că cel mai bun sondaj va fi duminică la vot şi românii ne vor arăta adevărata încredere. Îi îndemnă pe români să iasă la urne pentru că de votul lor depinde viitorul fiecărei localităţi”, a fost răspunsul său.

PNL, victorie în alegerile de pe 9 iunie

Deputatul Florin Roman afirmă că Partidul Liberal are cu 100 de primari mai mult decât cei care au intrat în campanie, după ce partidul i-a recuperat pe primarii care au fugit la PSD înainte de alegeri.

Astfe, cea mai mare creştere de primari liberali este la Buzău, în fieful lui Marcel Ciolacu, mai spune Roman, potrivit News.ro.

El spune că vrea să demonteze câteva din intoxicările PSD, prima referitoare la faptul ca au câştigat 5 consilii judeţene, dar au uitat să scadă Botoşani unde a câştigat PNL şi au pus unul la Timiş, unde Alfred Simonis a câştigat pe Alianţă, nu pe PSD.

Liberalul a mai spus că PNL a câştigat două noi Consilii Județene. La Botoşani, în faţa PSD şi la Constanţa în faţa ADU şi a pierdut Maramureş şi Caras Severin, pentru ca la Prahova sunt mai multe voturi la CJ şi mai mulţi primari PNL. În plus, PNL are cu 100 de primari mai mult, decât cei care au intrat în campanie.