Premierul Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe prim-ministrul Landului Bavaria, Markus Söder. Prim-ministrul României a menționat că omologul său bavarez a oferit întreg suportul astfel încât obiectivul privind aderarea României la Schengen să se încheie cât mai curând posibil.

„Prin tot ceea ce a făcut, țara noastră a demonstrat că în continuare este parte la soluție și, practic, nivelul tehnic pe care noi l-am atins în ceea ce privește îndeplinirea standardelor aquisului Schengen confirmă şi ne face să fim îndreptățiți să insistăm asupra aderării României la Spațiul Schengen, îndeosebi în contextul actual”, a spus Nicolae Ciucă.

Sprijinul acordat Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

El a menționat că un alt subiect dezbătut a fost cel legat de situația de securitate creată prin invazia forțelor armate rusești în Ucraina și consecințele acesteia, consecințe de natură umanitară, consecințe de natură economică.

„Desigur, am discutat modul în care țara noastră s-a implicat în sprijinul cetățenilor refugiați din Ucraina, precum și în sprijinul pe care comunitatea internațională îl acordă Ucrainei, astfel încât să poată să facă față invaziei rusești. Totodată, am discutat de sprijinul pe care împreună putem să îl asigurăm Republicii Moldova, pentru a putea să-și asigure parcursul european.

Am menționat activitățile pe care Guvernul României le-a întreprins și am mulțumit, totodată, pentru implicarea Germaniei în asigurarea platformei împreună cu Germania, astfel încât țările europene să poată să sprijine Republica Moldova pentru a putea să facă față actualei situații”, a spus premierul Ciucă.

Schimburi comerciale de aproximativ 7 miliarde de euro

Cu acest prilej, premierul a afirmat că între România şi Landul Bavaria, în primele 11 luni au existat schimburi comerciale de aproximativ 7 miliarde de euro. Primul-ministru a menționat că există foarte mult potențial în ceea ce înseamnă industria alimentară.

„Am avut o întâlnire foarte bună pentru că s-a materializat prin semnarea declarației comune. Practic, discutăm de o declarație care, inițial a fost semnată în anul 1999, când oficialii Landului Bavaria s-au angajat să sprijine România în drumul spre Uniunea Europeană.

Iată, astăzi avem nevoie ca această declarație să fie revizuită pentru ca să adaptăm relațiile bilaterale la potențialul actual”, a spus premierul.

Relații excelente între România și Germania

El a arătat că vizita de astăzi nu face altceva decât să sublinieze relațiile excelente dintre România și Germania.

”Am discutat aspectele legate de cooperarea economică. Între România şi Landul Bavaria, în primele 11 luni au existat schimbi comerciale de aproximativ 7 miliarde de euro şi în cadrul discuțiilor bilaterale am considerat necesar să identificăm noi domenii prin care să putem să ridicăm la alt nivel acest nivel de cooperare”, a mai afirmat premierul, arătând că este vorba de relaţii în domeniul industriei şi digitalizării.

Şeful Executivului a mai spus că au discutat şi despre inteligenţa artificială.

”Există foarte mult potenţial în ceea ce înseamnă industria alimentară şi desigur componenta de cooperare în domeniul agriculturii”, a menţionat premierul Ciucă.