Premierul Nicolae Ciucă s-a arătat foarte optimist în legătură cu informația conform căreia țării noastre ar urma să i se ridice MCV-ul. Mai mult, acest lucru ar putea avea un impact pozitiv în aderarea României la spațiul Schengen.
„Cred că va fi un semn de recunoaștere a faptului că țara noastră a făcut pași importanți și că s-a încadrat în linia statelor UE, urmând ca de aici înainte să discutăm doar de mecanismul general de verificare pe stat de drept”, a declarat Nicolae Ciucă despre posibilitatea ridicării MCV.
I se va ridica MCV-ul României?
Întrebat dacă României îi va fi ridicat Mecanismul de Cooperare și Control, premierul a răspuns:
„Au fost demersuri conjugate la toate structurile pentru a putea să ne coordonăm și cu stafful tehnic de la Comisiei și să putem prezenta toate datele necesare pentru clarificări, pentru că, până în acest moment, toate elementele care au fost în discuție și în analiză de aproape 15 ani au fost, din punctul nostru de vedere, îndeplinite.
Este vorba despre un examen al consolidării democrației și statului de drept în România și odată cu acest raport eu cred că va fi un semn de recunoaștere a faptului că țara noastră a făcut pași importanți și că s-a încadrat în linia statelor UE, urmând ca de aci înainte să discutăm doar de mecanismul general de verificare pe stat de drept și sunt foarte optimist că vom avea un raport pozitiv”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
România, cu un pas mai aproape de Schengen?
Marți, eurodeputatul Victor Negrescu a afirmat că există posibilitatea ca în reuniunea Colegiului Comisarilor să fie înlocuit MCV cu mecanismul comun european privind justiția și statul de drept pentru România, ceea ce poate ajuta mult țara noastră în procesul de aderare la spațiul Schengen.
„Colegiul Comisarilor va discuta astăzi (marți – n.r.) despre raportul MCV. Se pare că va fi prezentată o analiză preliminară cu recomandări pozitive. Din informațiile pe care le am în acest moment, se vorbește chiar de posibilitatea de a trece de la MCV la mecanismul comun european privind justiția și statul de drept. Vom vedea concluziile finale”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.
Potrivit lui, acest raport pozitiv al Comisiei Europene poate ajuta mult România în procesul de aderare la spațiul Schengen. Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost impus de Comisia Europeană României încă de la aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007.