Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marți, că în timpul guvernării sale, România a depășit 75% absorbție de fonduri europene și a depășit mai multe crize.
Președintele PNL Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor, în Biroul Politic Național (BPN) că, în perioada în care el a fost premier, au fost depășite mai multe crize, ultima fiind greva generală din Educație.
Nicolae Ciucă se laudă cu reușitele sale din timpul guvernării
„Am gestionat criza energetică, încheierea pandemiei, războiul din Ucraina. Ultima criză închisă a fost cea din Educație. Am încheiat o etapă cu fruntea sus”, a spus Nicolae Ciucă în BPN, potrivit unor surse politice.
Totodată, fostul premier al României a spus și că în prezent gradul de absorbție a fondurilor europene a depășit 75%.
„Suntem la peste 75 la sută absorbție și sper să închidem anul la peste 95 la sută absorbție fonduri europene”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Marcel Ciolacu este noul premier al României
În urma consultărilor cu partidele și formațiunile politice, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, drept premier al României. Acesta preia funcția după demisia de luni a lui Nicolae Ciucă, așa cum era stabilit în protocolul coaliției PNL-PSD.
„S-au terminat consultările și voi anunța decizia mea, însă cred că e potrivit să fac câteva remarci scurte. Coaliția de guvernare a decis acum un an și jumătate la constituire să funcționeze pe un model nou pentru România, cu o schimbare a premierilor la jumătatea perioadei de guvernare. Acest model a funcționat foarte bine și sunt încrezător că va funcționa și în continuare.” a spus Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu, felicitat de liderii socialiști din Europa
Cu această ocazie, Marcel Ciolacu a fost felicitat de către reprezentanții Partidului Socialist European.
„Salutăm desemnarea lui Marcel Ciolacu pentru a fi noul premier al #României. El este liderul partidului deplin PES Partidul Social Democrat și urmează să preia funcția de conducere a unei mari coaliții constituite pentru a asigura stabilitatea țării. Guvernul social-democrat se va concentra pe o Românie mai socială, mai dreaptă și mai prosperă și o viață mai bună pentru cetățenii săi. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm munca bună cu Marcel Ciolacu și PSD”, au scris aceștia pe Facebook.
Marcel Ciolacu a fost felicitat, de asemenea, de Iratxe Garcia Perez, liderul grupului socialist din Parlamentul European.
„Îl felicit pe prietenul meu, Marcel Ciolacu, pentru desemnarea în funcția de prim ministru al României.
Sunt convinsă că va conduce România în direcția bună și că va ajuta ca Europa să treacă cu bine provocările actuale. Mult succes!”, a scris ea pe Twitter.