România a devenit a 19-a cea mai complexă și sofisticată economie din întreaga lume

„Am dorit să redau concluziile unui studiu al departamentului Economic al Academiei Harvard, care vine și ne confirmă că România a devenit a 19-a cea mai complexă și sofisticată economie a lumii și are potențial să continue să crească în acest clasament și până în 2030 rezultatele să o împingă undeva în primele zece”, a declarat, miercuri, Nicolae Ciucă.

Potrivit spuselor sale, aceasta este o recunoaștere care trebuie adresată tuturor cetățenilor României și mediului de afaceri și trebuie să recunoaștem că în continuare este nevoie de măsuri pentru sprijinirea capitalului românesc.

„Am discutat în coaliție, am discutat cu domnul ministru Câciu și cu ceilalți miniștri să facem în așa fel încât să venim cu măsuri concrete pentru a putea să sprijinim capitalul românesc și să aliniem demersurile noastre cu dorința de investiții din capitalul străin. De altfel, este și o coroborare a realizărilor noastre în acest domeniu cu cifra pe care au atins-o investițiile străine directe în economie românească. Cert este că la finalul lunii octombrie depășisem anul 2008, când valoarea ajunsese la 9,2 miliarde”, a adăugat premierul României.

Universitatea Harvard anticipează că economia României va crește cu 2,9% până în 2030

Declarația sa a venit la scurt timp după ce specialiștii economici din cadrul Universității Harvard au realizat o analiză privind evoluția economiei României în viitor, ajungând la concluzia că țara noastră are o economie complexă și sofisticată, fiind a 19-a din întreaga lume la acest capitol, și că ar urma să înregistreze o creștere medie de 2,9% până în 2030.

Indicatorul de complexitate al Universității Harvard nu analizează doar gradul de dezvoltare al unui stat, ci analizează în profunzime produsele și serviciile produse și exportate de către acel stat.

În ceea ce privește România, se observă o creștere consistentă în acest clasament mondial, creștere care a devenit din ce în ce mai susținută după admiterea în Uniunea Europeană, eveniment care a avut loc în anul 2007. În urmă cu 20 de ani, țara noastră ocupa locul 39 în lume, apoi a urcat cu aproape o poziție în fiecare an.

Locul 19 este cea mai bună poziție a României de când se realizează analiza Universității Harvard.

În ultimii cinci ani, PIB-ul României pe cap de locuitor a crescut în medie cu 3,9%

În 1990, la startul comun pe care l-au avut toate economiile țărilor care au renunțat la regimul comunist, România era cunoscută pe plan internațional drept un producător și exportator de produse cu o valoarea adăugată minimă. În ultimii ani, însă, economia românească s-a diversificat, producând și exportând electronice, electrocasnice, servicii IT, autoturisme și componente auto.

„România este o țară cu venituri peste medie, este a 44-a cea mai bogată economie după PIB/cap de locuitor dintre cele 133 studiate. În ultimii cinci ani, PIB/cap de locuitor a crescut în medie cu 3,9%, peste media regiunii”, au explicat specialiștii economici din cadrul Universității Harvard.

În prezent, analiștii economici de la Universitatea Harvard estimează că ritmul de creștere a economiei românești va fi în jurul unei medii de 2,9%/an, până în 2030. De asemenea, PIB-ul pe cap de locuitor va crește cu 3,5%.

„Creșterea va putea fi obținută prin folosirea succeselor actuale și a know-how-ului dobândit pentru a dezvolta producția unor bunuri cu mai mare complexitate. Momentan, România este a 19-a cea mai complexă economie, conform Economic Complexity Index (ECI). Comparativ cu acum un deceniu, economia a devenit mai sofisticată”, este concluzia studiului respectiv.