România este a doua cea mai mare putere economică din estul Europei, a dat asigurări președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Totuși, există teama că democraţia ar putea „șubrezi” şi că ne-ar putea fi atacate valorile.
România, a doua cea mai mare putere economică din estul Europei
Conform datelor statistice provenite de la Banca Mondială și Universitatea Harvard, România este țara cu cea mai dinamică creștere economică, înregistrând o creștere de 800%. România este clasată ca a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor al României, raportat la paritatea puterii de cumpărare, a crescut de la puțin peste 40% (2007) la 78% (2023). Există o perspectivă de a ajunge la 90% în anul 2030.
„Din toate datele statistice, nu ale noastre, ci ale instituţiilor de evaluare şi din Europa, şi din America, vorbim şi de Eurostat, şi de Banca Mondială, şi de Universitatea Harvard, dau România ca fiind ţara care a avut cea mai dinamică creştere economică, 800%, dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei, nu o spunem noi, o spun alţii, dau România ca având o creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare, de la puţin peste 40% în 2007, la 78% la sfârşitul anului trecut, în 2023, şi o perspectivă de atingere a 90% în anul 2030”, a declarat, vineri, Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, în timpul unei conferințe de presă.
Democrația ar putea slăbi
Au fost momente dificile și crize succesive care au afectat țara. Există îngrijorare în rândul politicienilor în legătură cu slăbirea democrației și atacurile îndreptate împotriva valorilor fundamentale.
Președintele Partidului Național Liberal (PNL) a subliniat importanța apărării valorilor partidului politic, menționând necesitatea de a rămâne consecvenți în linia doctrinară și ideologică. Și-a exprimat convingerea că PNL reprezintă și promovează un set specific de valori, fundamentate pe istoria modernă a României. PNL a avut un rol central în momentele cheie ale istoriei românești de după Mica Unire. PNL continuă să fie un actor relevant și în prezent, inclusiv în perioadele dificile și de criză.
„Păi să le apărăm! Să le apărăm, păstrându-ne linia doctrinară, păstrându-ne linia ideologică şi vorbind despre ceea ce credem noi că reprezentăm din punct de vedere al setului de valori cu care ne identificăm şi setului de valori pe care le promovăm. PNL e un partid democratic, e partidul care se identifică cu istoria modernă a României şi nu spun vorbe mari.
PNL s-a aflat la conducerea României în cele mai importante momente ale istoriei noastre de după Mica Unire. Se află şi azi, s-a aflat şi în zilele noastre când ne-am aflat în momente complicate, cu crize suprapuse şi vedem ce se întâmplă în lume”, a conchis liderul liberalilor.
România, a doua cea mai mare creștere economică prognozată la nivelul UE
Cu o zi în urmă, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a dat asigurări că România are a doua cea mai mare creștere economică estimată în UE. Acest ritm ar putea fi menținut și în anul următor. România este pe un drum ireversibil al schimbărilor. Atât în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, cât și reformele sociale și economice, care contribuie semnificativ la îmbunătățirea standardelor de viață ale populației.