În cât timp va ajunge NATO în România, dacă vom fi atacați?
NATO și România. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost întrebat, duminică seară, în cât timp ar interveni NATO în România, în cazul în care ar fi atacată. A dat asigurări că România beneficiază de toate garanţiile de securitate. A reamintit, totodată, că pe teritoriul țării avem trupe ale Alianței Nord Atlantice, mijloace de răspundere, de Poliţie Aeriană, forţe terestre, mijloace de supraveghere şi avertizare timpurie.
Este foarte greu, spune el, pentru că nu se mai realizează surprinderea strategică.
„Cel mai bun exemplu s-a întâmplat azi noapte când s-a creat o coaliţie ad-hoc. Dacă o coaliţie a reuşit să se mobilizeze şi să răspundă în două-trei ceasuri, România ca membru NATO, beneficiază de toate garanţiile de securitate.
Nu întâmplător, în momentul de faţă, pe teritoriul României avem trupe NATO, avem mijloace de răspundere, de Poliţie Aeriană, avem forţe terestre, avem mijloace de supraveghere şi avertizare timpurie. Sunt planuri care sunt deja coordonate şi reacţia este absolut una care nu trebuie să ne genereze temeri.
Este foarte greu, nu se mai realizează surprinderea strategică. Să ne trezim dintr-o dată că România este atacată peste noapte şi nu există timpul necesar să se formeze pachetul de răspuns este aproape imposibil”, a zis el într-o intervenție TV.
În cadrul acelui interviu, a fost întrebat despre serviciul militar obligatoriu. A recunoscut că acest lucru este greu de realizat în România.
„Sunt mai multe ţări care au readus în discuţie problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu. La nivelul nostru este foarte greu de realizat un astfel de demers pentru că pe de-o parte discutăm de o armată profesionistă care are toate mecanismele, tot ceea ce înseamnă partea procedurală construită pentru o armată profesionistă.
Doar din punct de vedere logistic va fi complicat să revenim la o armată obligatorie. Ideea cu care s-a venit din partea MApN de a discuta despre serviciu militar voluntar cred că este o idee foarte bună”, a zis el.
România ar trebui să reziste singură mai mult de o lună, până vin ajutoarele NATO
Declarația sa a fost făcută după ce fostul președinte al României, Traian Băsescu, a informat că, în cazul unui război, țara noastră ar trebui să reziste singură 45 de zile – 60 de zile până ar veni ajutoarele de la Alianța Nord Atlantică.
În cazul unei invazii, 2.000 de puşcaşi marini şi 1.000 de militari străini n-ar face față. Trebuie să ai o armată care îţi permită să rezişti 45 de zile – 60 de zile până când NATO îşi mobilizează resursele de război să te poată ajuta, a spus fostul președinte al României.
„Sigur, la Summit-ul din Ţara Galilor din 2014 s-a stabilit formarea acestor forţe rapide, dar nici o forţă rapidă nu vine mai devreme de zece zile pe teritoriul României şi vine la dimensiuni reduse şi nu la dimensiunile la care să poţi face faţă unui atac masiv, spre exemplu, din partea Federaţiei Ruse”, a zis el.