Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit marţi la Palatul Victoria pe preşedintele statului palestinian Mahmoud Abbas.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că România este pregătită să continue eforturile dedicate facilitării relansării dialogului direct israeliano-palestinian, susținând orice acţiune care ar putea conduce la soluţionarea comprehensivă şi de durată a conflictului israelianopalestinian, în acord cu soluţia celor două state şi cu respectarea legislaţiei internaționale.
Prim-ministrul României a dat asigurări că România va continua să fie un partener şi un prieten apropiat al Palestinei, în concordanţă cu poziţia sa tradiţională echilibrată şi cu credibilitatea pe care o are faţă de ambele părţi.
Mesajul către România transmis de preşedintele Abbas
La rândul său, preşedintele Abbas a salutat bunele relaţii de încredere care există între România şi Israel, care creează premisele unor bune oficii şi mediere avantajoasă pentru o formulă corectă şi sustenabilă a păcii în Orientul Mijlociu.
„Preşedintele Mahmoud Abbas a evocat bunele relaţii tradiţionale între cele două state şi faptul că are deplină încredere în capacitatea părţii române pentru orice tip de mediere în avansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu. Liderul palestinian a evocat relaţiile tradiţionale şi vizitele repetate ale sale în regiune, în calitate de preşedinte sau însoţindu-l pe fostul lider, Yasser Arafat”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.
De altfel, la Palatul Victoria, a fost semnat un program de cooperare în domeniul învăţământului superior şi cercetării academice între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice din Palestina pentru perioada 2022 – 2025. Asupra documentului și-au dat acordul ministrul Sorin Cîmpeanu şi ministrul Afacerilor Externe şi Expatriaţilor din Palestina, Riad Malki.
„Am avut astăzi, 19 iulie, onoarea de a semna Programul de cooperare în domeniul învăţământului superior şi cercetării academice între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice din Palestina (2022-2025). Ceremonia a avut loc la sediul Guvernului României, în prezenţa preşedintelui Palestinei şi Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmud Abbas, şi a premierului României, Nicolae-Ionel Ciucă. Importanţa semnării acestui program a fost evidenţiată şi în cadrul întâlnirii pe care preşedintele Palestinei şi Autorităţii Naţionale Palestiniene a avut-o cu preşedintele României, Klaus Iohannis”, a anunţat, pe Facebook, Sorin Cîmpeanu.
Acorduri de colaborare semnate de Klaus Iohannis
Mahmoud Abbas a avut astăzi și o întrevedere cu Klaus Iohannis, președintele României. Cei doi șefi de stat au semnat o serie de acorduri de colaborare importante între cele două țări și au discutat cu privire la situația din Ucraina.
Şeful statului a anunţat, într-o declaraţie comună de presă susţinută împreună cu preşedintele Palestinei Mahmoud Abbas, că va fi semnat la Palatul Victoria noul Program bilateral în domeniul Educaţiei, precum şi un Acord între cele două Guverne privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor infracţiuni.
De asemenea, în discuţiile cu omologul palestinian a fost abordată şi agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei şi eforturile de sprijinire a Ucrainei de către România, precum şi implicarea Statelor Unite pentru crearea unui cadru favorabil reluării Procesului de Pace.