Nicolae Ciucă: România se rupe de sursele ruseşti de hidrocarburi. Această dependență ne atacă valorile

Sursa: Facebook

Premierul României, Nicolae Ciucă, a participat vineri la cea de-a VI-a ediţie a Black Sea and Balkans Security Forum unde a afirmat că ruperea de sursele ruseşti de hidrocarburi merge, din punct de vedere strategic, în sensul deja proiectat la nivel euro-atlantic pentru tranziţia energetică.

„La nivel strategic, ruperea de sursele ruseşti de hidrocarburi, reducerea dependenţelor de actorii care ne atacă valorile, merge în sensul deja proiectat la nivel euro-atlantic pentru tranziţia energetică”, a declarat premierul.

Ciucă a mai precizat că, pe termen scurt şi mediu, aceasta determină diversificarea surselor, avansul tehnologic şi reorientarea economico-investiţională într-o multitudine de domenii. Mai mult, acest tip de urgenţe determină apropierea poziţiilor în materie de politici energetice între statele membre. Transformarea energetică este una dintre schimbările strategice esenţiale în actualul context.

România este bine poziționată pentru tranziția la un model de dezvoltare bazat pe consum energetic sustenabil

„România a pus constant accent pe continuarea dezvoltării proiectelor de infrastructură, în special consolidarea interconectărilor şi diversificarea mixului energetic, prin dezvoltarea unor noi proiecte de producţie, inclusiv nuclear şi gaze naturale. Suntem bine poziţionaţi pentru tranziţia la un model de dezvoltare bazat pe consum energetic sustenabil, iar proiectele comune energetice şi tehnologice cu partenerul strategic american s-au dovedit o dată în plus o viziune benefică României.

Devine cel puţin la fel de important efortul şi mesajul comunităţii euro-atlantice de susţinere fermă a respectării dreptului internaţional, a valorilor şi principiilor democratice şi de respingere a revizionismului, a sferelor de influenţă şi a politicii de putere”, a menţionat premierul.

România este profund ancorată într-un sistem de securitate şi solidaritate euro-atlantică

Nicolae Ciucă a evidențiat că în contextul global de realitatea geopolitică impusă de provocarea rusă în Ucraina, reziliența informaţională este esenţială pentru coeziunea transatlantică. Acesta a continuat prin a spune că agresiunea din Ucraina a fost însoţită şi de exacerbarea propagandei, iar Rusia nu este singurul actor cu astfel de recursuri.

România este profund ancorată într-un sistem de securitate şi solidaritate euro-atlantică, care s-a dovedit până în clipa de faţă de neclintit, fiind angajată în eforturile comune de creştere a rezilienţei naţionale, sociale a mass-media.

„Devine esenţială transmiterea acestor interese, valori şi preocupări, împreună cu partenerii şi aliaţii euro-atlantici şi partenerii cu interese împărtăşite în plan global. Aceasta este temelia reaşezării lumii globale, care să menţină valorile şi modul de viaţă liber şi democratic, cu care a trăit generaţia noastră, de care dorim să se bucure şi copiii noştri”, a precizat Nicolae Ciucă.