Cei doi oficiali au evidenţiat importanţa dialogului strategic bilateral în materie de securitate şi apărare, transmite MApN.
Un bun prilej pentru a discuta aspecte de interes comun
Ministrul român a salutat intenţia de reluare, în perioada următoare, a dialogului în format „2+2” la nivelul miniştrilor de Externe şi Apărare şi a evidenţiat relaţia de cooperare militară bilaterală existentă între cele două ţări aliate şi partenere. În context, a fost reliefată importanţa Mării Negre pentru securitatea spaţiului euroatlantic.
De asemenea, întâlnirea a reprezentat, totodată, un bun prilej pentru a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu Franţa în misiuni şi operaţii din perspectivă bilaterală, în context aliat şi în cadrul Uniunii Europene, precum şi dezvoltarea parteneriatelor pe termen lung în materie de echipamente militare şi cooperare industrială.
MApN a subliniat potenţialul iniţiativelor europene, în special Fondul european de apărare, pentru cooperarea industrială bilaterală.
Măsuri fără precedent în Franța
Franța face orice pentru a reuși să treacă peste criza cauzată de către pandemia de coronavirus. În aeroporturile din Franţa se vor introduce până la sfârşitul lui octombrie teste antigenice pentru coronavirus, a anunţat vineri ministrul delegat pentru transporturi, Jean-Baptiste Djebbari, citat de AFP.
Testele vor fi utilizate în special la plecările către anumite destinaţii, cum ar fi SUA sau Italia, şi la sosirea din zone ‘roşii’ din punct de vedere epidemic, astfel încât să nu mai intre în Franţa persoane din aceste zone, fără a fi testate. În clasificarea pentru restricţiile de călătorie, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) considera joi că din zona roşie fac parte 17 ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România.
„Toate acestea au potenţialul de a deveni mai puternice odată ce sunt autorizate, fiabile, sigure şi permit ameliorarea fluidităţii şi securităţii deplasărilor’, a declarat Djebbari canalului de ştiri CNews.
Obiectivul este armonizarea tuturor protocoalelor sanitare din Europa, care acum sunt puţin diferite, cu ajutorul testelor antigenice, a explicat ministrul.
Marii operatori de turism, transport aerian de pasageri, hoteluri şi restaurante au cerut miercuri guvernului de la Paris să introducă teste rapide în aeroporturi, pentru a facilita călătoriile.
Recoltarea de probe pentru teste antigenice, aprobată vineri de Înalta Autoritate Sanitară (HAS) din Franţa, se face din nări, cu ajutorul unui beţişor cu tampon, ca şi pentru testele PCR, cele mai performante la ora actuală. Pentru testele antigenice nu mai este însă nevoie de analize de laborator, iar rezultatele pot fi obţinute în 10 până la 30 de minute.