Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu antreprenorii români din Spania. Acesta, împreună cu liderii PNL, au transmis mesaje pentru comunitatea de afaceri românească din Spania.
Nicolae Ciucă, discuții cu antreprenorii români din Spania
Nicolae Ciucă, împreună cu liderii PNL, au transmis mesaje pentru comunitatea de afaceri românească din Spania
În prezent, președintele PNL, însoțit de secretarul general Lucian Bode și prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, se află în Spania, unde se angajează în discuții cu membrii comunității românești și asociațiile de afaceri românești.
Liderii PNL au dialogat cu antreprenorii locali despre provocările întâmpinate de mediul de afaceri din Spania, precum și despre oportunitățile și obstacolele existente. Nicolae Ciucă, președintele PNL, le-a transmis antreprenorilor că sunt total disponibili pentru a coopera cu autoritățile spaniole, în vederea susținerii eforturilor antreprenoriale ale românilor în atingerea potențialului maxim.
Președintele Senatului i-a felicitat pe cei prezenți la discuții pentru determinarea și angajamentul de care au dat dovadă în dezvoltarea afacerilor lor în Spania.
„Am întâlnit astăzi români extraordinari, care locuiesc și muncesc în zona Barcelonei. Am vizitat un abator al Carniques Celra, care are jumătate dintre angajați de origine română. De altfel, compania este cel mai mare angajator de cetățeni români din regiunea Cataloniei.
Cei cu care am discutat mi-au spus că, în această fabrică modernă, au condiții bune de muncă și venituri care le permit să trimită bani acasă. Sunt mândri de calitatea muncii lor și de faptul că produsele pe care le fac aici sunt apreciate pe toate continentele”, se arată în postarea cu pricina.
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a inițiat dialogul cu cel din Spania
Guvernul condus de Nicolae Ciucă a inițiat dialogul cu cel din Spania. Astfel, ar putea ca românilor să li se accepte dreptul la dubla cetățenie.
Liberalii susțin că lucru este pe cale să se realizeze în următoarea perioadă.
În cadrul întâlnirii cu românii din Catalonia, Nicolae Ciucă și-a amintit și de perioadele în care a fost plecat mai multă vreme de acasă.
Șeful liberal le-a spus că își dorește ca românii plecați în afară să revină în România. Mai mult, și-a exprimat speranța că dezvoltarea economică a României va fi un factor determinant în reîntoarcerea Diasporei acasă.
Amintim că alături de Ciucă s-a aflat și secretarul general al partidului și prim-vicepreședintele Rareș Bogdan.
El a promis că liberalii încearcă să găsească „cele mai bune soluții la problemele românilor din străinătate”.
„Încercăm să găsim cele mai bune soluții la problemele românilor din străinătate”, a transmis Rareș Bogdan în cadrul unei emisiuni televizate.