Nicolae Ciucă salută decizia Ucrainei privind limba română
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, lider PNL, salută decizia autorităților ucrainene de a elimina din nomenclatorul oficial invenția numită „limba moldovenească”.
„Salut decizia autorităților ucrainene de a elimina din nomenclatorul oficial invenția numită <limba moldovenească>. Am spus acest lucru și la forumul <Rebuilding Ukraine>, la care am participat astăzi. Aceste demersuri începute în urmă cu un an, la nivel de șefi de stat, le-am continuat ca prim-ministru împreună cu omologul meu Denîs Șmîhal și mă bucur că astăzi avem un rezultat concret”, scrie Nicolae Ciucă pe Facebook.
Nicolae Ciucă a precizat că „după un dialog diplomatic aprofundat în 2022 și continuat în 2023, rezolvarea a venit în urmă cu o săptămână, după ce președintele Klaus Iohannis și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au semnat, la București, o declarație comună prin care au mandatat guvernele celor două țări să ajungă la o soluție, cu respectarea tuturor aspectelor legale”.
Gestul Kievului este unul firesc în opinia liberalului
El afirmă că „românii vorbesc limba română și nu trebuie împărțiți în funcție de regiunea în care locuiesc”.
„De aceea, gestul Ucrainei este unul firesc, care vine după ce Republica Moldova, în luna martie a acestui an, a înlocuit în Constituția sa <limba moldovenească> cu limba română. Aceste decizii reflectă o normalitate democratică. Limba unui popor nu poate fi motiv pentru discriminare sau propagandă”, a mai spus președintele Senatului.
Nicolae Ciucă a mai punctat că „limba este un element al identității culturale și trebuie protejată pentru viitor. Am încredere că și restul aspectelor care privesc minoritatea românească din Ucraina vor fi soluționate cât mai rapid posibil”.
Președintele Iohannis a salutat și el decizia Ucrainei
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a salutat la rândul său decizia Guvernului ucrainean de a renunța la „limba moldovenească”, un pas semnificativ în direcția consolidării relațiilor strânse dintre cele două țări vecine.
„Salut pasul făcut astăzi de Guvernul ucrainean în implementarea înțelegerii privind problema așa-numitei limbi artificiale „moldovenești” la care am ajuns cu președintele Volodimir Zelenski săptămâna trecută la București. Este un pas important pentru construirea unui parteneriat strategic puternic între România și Ucraina”, a notat președintele Klaus Iohannis pe platforma X, fostul Twitter.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri bilaterale, unde oficialii români și ucraineni au discutat această problemă controversată. Premierul Marcel Ciolacu a transmis mulțumiri omologului său ucrainean, Denis Șmihal, pentru sprijinul acordat în decizia crucială de a recunoaște româna ca limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina, excluzând „limba moldovenească” din contextul oficial internațional.