Lovitură totală pentru Nicolae Ciucă! Teza sa de doctorat va fi verificată
Universtitatea Națională de Apărare ”Carol I” a informat, în cursul zilei de marți, că a cerut Comisiei de etică universitară să verifice dacă în lucrarea de doctorat a premierului Nicolae Ciucă există similitudini cu alte lucrări științifice, în urma informațiilor apărute în presă pe această temă.
”Urmare la informaţiile apărute în mass-media şi a solicitării domnului Nicolae-Ionel Ciucă, adresată Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, vă informăm că la nivelul instituţiei noastre au fost iniţiate demersurile legale, prin intermediul Comisiei de etică universitară, de verificare a respectării standardelor de calitate şi de etică universitară, cu privire la existenţa unor similitudini cu alte lucrări ştiinţifice, în cadrul tezei de doctorat cu titlul «Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale», susţinută de autorul tezei în anul 2003″, a transmis, marţi, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
De la ce a pornit totul
Press One a relatat că teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă conține cel puțin 42 de pagini plagiate, din totalul de 138. Teza aceasta este cea prin care prim-ministrul României a devenit doctor în Științe militare în anul 2003.
Șeful Executivului a reacționat imediat și a spus că teza sa de doctorat este rodul cercetării științifice din anii de studii doctorale și, de asemenea, reflectă munca depusă de acesta în perioada respectivă.
În plus, în cursul zilei de marți, prim-ministrul României a anunțat că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAP, Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care și-a susținut lucrarea care are un caracter specific domeniului Științelor Militare.
“Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare.
Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experiența personală acumulată în misiunile internaționale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002). Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituind, în mod evident, contribuția originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată.
În calitatea de militar, indiferent de poziția pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuțiile, respectând principiile, legile și regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române.
În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționată cel puțin într-un loc sursa bibliografică.
Acuzațiile publice nu se pot susține științific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit și de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme și formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate.
Din anul 2003, după susținere, teza mea de doctorat este publică și a putut și poate fi consultată la Biblioteca Universității Naționale de Apărare și la Biblioteca Națională. Consider că am realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, în spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020.
În măsura în care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită să solicite verificarea de către CNATDCU – Comisia 26 – Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică.”, a notat acesta.