Nicolae Ciucă: Sunt un candidat cu profesie, nu de profesie. De ce Ciolacu și-a făcut un calcul greșit

Nicolae Ciucă

SURSA FOTO: Facebook, Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidat la alegerile prezidențiale, a explicat care sunt planurile sale pentru România. Totodată, a dezvăluit care sunt avantajele sale în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Diaspora a trimis în țară 11,3 miliarde de euro în perioada în care Nicolae Ciucă a fost premier

Nicolae Ciucă a declarat că în perioada în care a fost premier, românii din diaspora au trimis în țară suma de 11,3 miliarde de euro, o valoare echivalentă cu suma pe care România a reușit să o absoarbă din fondurile europene.

„Faptul că am o deschidere cu SUA se datorează profesiei mele de militar, toate activitățile conexe de-a lungul carierei, e o formă de respect. Relațiile cu SUA sunt esențiale pentru țara noastră”, a spus el la România TV.

Liberalul a afirmat că se bucură de sprijinul PNL și al primarilor pentru a continua implementarea proiectelor promovate de liberali.

„E foarte posibil să avem un nou PSD care să intre în opoziție. Vom face un guvern cu celelalte partide de dreapta”, a spus liderul PNL.

„Mihai Tudose vrea la guvern. Victor Ponta vrea și PSD, și Guvernul. Doar că românii văd, simt și au intuiție”, a adăugat acesta.

George Simion, singura variantă pentru ca Marcel Ciolacu să câștige alegerile

Nicolae Ciucă a declarat că actualul scenariu politic seamănă cu cel din anul 2000, în care PSD se aliază cu AUR, subliniind că George Simion reprezintă singura opțiune a lui Marcel Ciolacu pentru a câștiga alegerile.

De asemenea, candidatul PNL la alegerile prezidențiale l-a îndemnat pe Ciolacu să înțeleagă că George Simion nu este Vadim Tudor. În opinia sa, într-o confruntare directă cu Ciolacu, Simion ar putea câștiga alegerile, ceea ce ar fi un dezastru pentru România, având în vedere că Simion este, conform lui Ciucă, un pion al Moscovei.

„Îl rog pe Marcel Ciolacu să înțeleagă că George Simion nu e Vadim Tudor. George Simion are alte instrumente în spate, într-o confruntare directă cu Ciolacu poate câștiga alegerile, ceea ce ar fi un dezastru, este o portavoce a Rusiei în România”, a spus el.

SURSA FOTO: colaj Inquam Photos/Facebook

Guvernarea PNL, caracterizată de o creștere economică sănătoasă

Ciucă a mai afirmat că guvernarea PNL a fost caracterizată de o creștere economică sănătoasă, bazată pe investiții, nu pe consum. El a subliniat că, în prezent, România se află într-o creștere economică primară.

De asemenea, a menționat că a încercat să câștige încrederea partenerilor cu care a discutat, spre deosebire de altele cazuri în care aceștia au fost tratați necorespunzător, cum ar fi la Belina.

„Generez încredere. Oamenii vin la mine și îmi spun ce gândesc, ce probleme au în viața de zi cu zi. Emoția nu se arată doar la televizor”, a afirmat liderul PNL.

Despre comisia de anchetă de la Nordis, liberalul a declarat că își dorește ca sutele de români care au fost păgubiți să aibă posibilitatea să afle dacă banii lor au ajuns în posesia parlamentarilor PSD.

De asemenea, candidatul PNL la alegerile prezidențiale a afirmat că PSD încearcă să-l asocieze cu președintele Klaus Iohannis. Astfel, a cerut PSD să renunțe la astfel de strategii, deoarece acestea nu au efect, fiind conștient că românii au o intuiție bună.

„PSD încearcă să mă lipească pe mine de președintele Klaus Iohannis. Iohannis nu e Putin, eu nu sunt Medvedev, să lase PSD aceste tertipuri pentru că nu țin. Românii au intuiție”, a spus el.

Nicolae Ciucă a spus de ce crede că merită votul românilor

Nicolae Ciucă a explicat de ce consideră că merită votul românilor, subliniind că este un candidat cu profesie, nu doar de profesie.

„Sunt un candidat cu profesie, nu de profesie. Sunt un om cât se poate de onest, am jurat credință, să îmi apăr țara, chiar și cu prețul vieții, am experiență în diplomație, iubesc oamenii, am lucrat în fiecare zi pentru ei, așa voi face și de acum înainte”, a afirmat șeful liberalilor.

Totodată, liderul PNL s-a arătat convins că îl va învinge pe Marcel Ciolacu la un scor mare. Acesta a precizat că are curajul să participe la o confruntare față în față, oricând.