Președintele PNL susține cota unică de impozitare
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, aflat la Arad pentru o întâlnire cu membrii PNL din județ, a declarat că Partidul Național Liberal susține cota unică de impozitare și va continua să o susțină, deoarece și-a dovedit eficiența economică.
El a adăugat că este important să discute cu cei direct implicați în economia României, precum mediul de afaceri, pentru a înțelege care sunt principalele avantaje ale cotei unice și cât de relevantă este aceasta în continuare.
„Partidul Naţional Liberal este un susţinător al cotei unice de impozitare şi vom continua să susţinem această măsură, pentru că şi-a dovedit eficienţa economică şi putem să stăm de vorbă cu cei care sunt direct implicaţi în economia României, cu mediul de afaceri şi ei să ne spună care au fost cu adevărat principalele avantaje ale cotei unice şi spaţiul pe care îl mai are în continuare, de valabilitate, cota unică”, a spus Ciucă, potrivit Agerpres.
Probleme tehnice și lipsa digitalizării
În cadrul aceleași întâlniri, Nicolae Ciucă a explicat că până când România nu va avea infrastructura digitală necesară, discuțiile despre impozitarea progresivă sunt premature, argumentând că lipsa pregătirii și a digitalizării necesare în România nu permite implementarea eficientă a unei astfel de măsuri.
„Este dificil de discutat de impozitare progresivă. Nu avem pregătirea necesară, digitalizarea necesară să putem să aplicăm cu adevărat o astfel de măsură”, a transmis liderul PNL.
Ciucă a menționat că este dificil să ofere un orizont de timp pentru momentul în care România ar putea adopta impozitarea progresivă, cerută insistent de PSD prin vocea premierului și președintelui social-democrat Marcel Ciolacu.
Nicolae Ciucă a subliniat că, în prezent, este necesar să fim realiști și să evaluăm situația actuală, subliniind că orice decizie trebuie să fie în conformitate cu ceea ce aduce beneficii economiei României.
„În momentul de faţă trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să vedem care este realitatea, realitate care trebuie să fie în conformitate cu ceea ce, cu adevărat, aduce beneficiu economiei noastre”, a mai menționat Ciucă.