Cutremur pe scena politică din România. Premierul Nicolae Ciucă a finalizat evaluarea miniștrilor, iar rezultatele finale urmează să fie făcute publice în cursul zilei de luni. Tot atunci, șeful Executivului va spune dacă va schimba sau nu pe cineva din Cabinet.
Pe de altă parte, în spațiul public circulă zvonuri conform cărora cinci miniștrii ar urma să fie demiși din funcție, având în vedere activitatea lor din ultima jumătate de an.
Printre aceștia se numără Virgil Popescu, Marcel Boloș, Csekke Atilla, Adrian Câciu, dar și Vasile Dâncu. În ceea ce privește motivele demiterilor, fiecare ministru din cei cinci a făcut o eroare majoră.
Astfel, ministrul Adrian Câciu care se ocupă de Finanțe i-a nemulțumit pe liberali cu împrumuturile la dobânzi de peste 9%, iar acest lucru ar putea duce la demiterea sa din funcție, dacă și premierul Nicolae Ciucă va fi de acord.
Miniștrii vizați de premierul Nicolae Ciucă
Ministrul susținea însă că nu se simte vizat de o eventuală demitere, adăugând că doar și-a făcut treaba.
”Nu, nu am de ce să fiu, dar, evident, premierul decide, dacă este cazul, la evaluarea miniștrilor, dacă un ministru și-a făcut treaba, nu și-a făcut treaba. Dacă sunt retrageri din guvern, acesta este atributul premierului și îl respect. Deci, considerați că v-ați făcut treaba? Eu consider că mi-am făcut treaba, da”, a răspuns Adrian Câciu, după ce a fost întrebat dacă este vizat de o eventuală demitere.
Un alt nume care ar putea să își piardă funcția este ministrul Marcel Boloș, care nu ar fi în grafic cu implementarea PNRR-ului. El preciza la finalul săptămânii că toți miniștrii au făcut eforturi majore și că nu va exista riscul ca România să piardă banii europeni.
„Colegii miniștri au făcut eforturi pentru a duce la bun sfârșit jaloanele și sunt convins că responsabilitatea miniștrilor, dar și a colegilor care sunt implicați în implementarea jaloanelor, va fi aceeași. Nu ne permitem să riscăm încasarea acestor bani, care sunt de o importanță vitală pentru stabilitatea financiară a României”, a declarat vineri, 1 iulie, ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.
Vasile Dâncu ar putea fi demis din funcție
Referitor la situația în care se află ministrul Dezvoltării, Csekke Atilla ar putea să își piardă funcția din cauza programului Anghel Saligny. Atât primarii liberali cât și social democrații sunt nemulțumiți de cum au fost împărțite cele 65 de miliarde de lei pentru canalizare, drumuri, gaze, dar și apă.
Totodată, sursele citate scriu că și Vasile Dâncu ar fi pe lista neagră de la Guvern, iar Klaus Iohannis ar putea cere plecarea lui din Guvern, după ce ministrul a anunțat public că Marea Neagră este blocată de mine.
„Pentru navigație este foarte important, într-un fel a fost blocată Marea Neagră, am discutat de mai multe ori la comitetele noastre, inclusiv la comitetul de afaceri externe”, a declarat Vasile Dâncu, ministrul Apărării, la un post TV, în urmă cu o lună, despre minele ce plutesc pe mare.
Ultimul nume care ar putea pleca din Guvern este Virgil Popescu. Ministrul Energiei a fost criticat în repetate rânduri de PSD, dar și de opoziție. Inclusiv Marcel Ciolacu preciza că Popescu ar fi fost vinovatul pentru criza carburanților și criza la energie.