Nicolae Ciucă: România va avea cea mai mare fabrică de pulberi din Europa

Miercuri, la inaugurarea Expoziției Internaționale Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, Nicolae Ciucă a afirmat că România are o istorie bogată în domeniul apărării, pe care trebuie să o reia.

”Avem buni specialişti, apreciaţi în zona tehnică şi de expertiză militară,  instruiţi inclusiv în cadrul NATO şi în cadrul relaţiilor bilaterale din parteneriatele strategice pe care ţara noastră le are. În al doilea rând, România a avut o tradiţie pe zona industriei de apărare pe care începe să o reia şi pe care o poate valorifica rapid. Recent s-au făcut paşi în direcţia bună, pe care i-am încurajat şi din postura de ministru al Apărării şi din cea de premier. Mă refer la parteneriate şi contracte importante pentru industria de apărare”, a declarat el.

Liderul PNL a vorbit despre câteva investiții în domeniul apărării.

”România va avea cea mai mare fabrică de pulberi din Europa, în judeţul Braşov. Ţara noastră va construi clădirea, iar Uniunea Europeană va finanţa dotarea fabricii de pulberi, vorbind de o investiţie de aproape 400 de milioane de euro. După 20 de ani de inactivitate, fabrica de armament din Reşiţa va produce în scurt timp obuze în baza unui contract semnat de Romarm, ca o subsidiară din România a unei companii britanice.

La începutul acestui an, Centrul de Întreţinere, Reparaţii şi Revizii pentru Elicoptere S-70 Black Hawk din cadrul societăţii Aerostar S.A. Bacău a devenit operaţional. În parteneriat cu Aerostar, Lockheed Martin analizează deja oportunităţile de a integra la Bacău servicii de suport pentru alte produse”, a punctat acesta.

Nicolae Ciucă a mai precizat că România trebuie să își dezvolte capacitatea de a forma specialiști în producția de echipament militar.

”Nu în ultimul rând, salut anunţul companiei coreene Hanwha Aerospace, care intenţionează să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa cu scopul de a furniza maşini de luptă a infanteriei în cadrul programelor de înzestrare pentru a contribui la capacităţile de apărare ale Forţelor Armate Române şi la creşterea industriei locale de armament. Pentru viitor, cred că trebuie să investim în educaţie superioară pentru a creşte specialişti în producţia de tehnică militară.  Trebuie să stimulăm importul, sau mai bine zis, transferul de know-how prin parteneriatele pe care le dezvoltăm cu statele membre NATO”, a afirmat el.

Nicolae Ciucă
SURSA FOTO: Dreamstime

România nu poate fi intimidată din punct de vedere al securității

Liberalul a subliniat faptul că România nu poate fi intimidată în ceea ce privește securitatea, deoarece este parte a celei mai mari alianțe militare defensive din lume și a unui sistem de descurajare foarte solid. Ciucă a spus că cel mai probabil, va trebui să trăim cu o Rusie agresivă în proximitate și ne vom confrunta cu amenințări hibride menite să ne slăbească. El a adăugat că pentru a răspunde provocărilor nu este suficient să investim în domeniul apărării, ci este necesar să consolidăm și democrația.

”România nu poate fi intimidată din punctul de vedere al securităţii, suntem parte a celei mai mari alianţe militare defensive din lume, deci partea unui sistem de descurajare foarte solid. Avem umbrela de securitate a NATO, dar trebuie să ne facem datoria cât mai bine ca parteneri ai alianţei în anii care vin. Faptul că suntem pe flancul estic al NATO ne obligă la vigilenţă mai mare  pe termen mediu şi lung.

Va trebui probabil să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate. Vom trăi în continuare cu ameninţări hibride care vor căuta să ne slăbească, să ne reducă încrederea în forţele noastre şi în parteneriatele pe care le avem. Pentru a face faţă cu bine acestei provocări pe termen lung, nu este suficient să investim doar în apărare, ci trebuie de asemenea să întărim democraţia românească. Radicalismul politic rămâne o problemă pentru România, fiindcă slăbeşte coeziunea socială. Vocile din România care atacă Uniunea Europeană,  care atacă pe aliaţii noştri occidentali, fac un serviciu Rusiei.

Siguranţa României e o chestiune extrem de importantă, care porneşte de la responsabilitatea Forţelor politice şi a tuturor românilor”, a declarat acesta.

Potrivit liberalului, radicalismul politic rămâne o problemă pentru România, deoarece slăbește coeziunea socială.

„Radicalismul politic rămâne o problemă pentru România, fiindcă slăbeşte coeziunea socială. Vocile din România care atacă Uniunea Europeană, care-i atacă pe aliaţii noştri occidentali fac un serviciu Rusiei. Siguranţa României e o chestiune extrem de importantă, care porneşte de la responsabilitatea forţelor politice şi a tuturor românilor”, a spus el.

Președintele Senatului a evidențiat faptul că în întreaga Europă se desfășoară o dezbatere amplă cu privire la redefinirea paradigmei de securitate pe continentul european și necesitatea de a investi în apărare pentru a proteja cetățenii. De asemenea, a menționat că România a înțeles această importanță încă din 2015.

Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă/SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Țara noastră nu trebuie să fie doar un beneficiar, cu și un furnizor de securitate

Nicolae Ciucă a adăugat că încă din 2015, România a înțeles că trebuie să devină nu doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate, prioritizându-și propria siguranță și apoi cea a regiunii. Prin consensul tuturor actorilor politici, bugetul alocat apărării a crescut la 2% din PIB. Acest procent a crescut ulterior la 2,5%. Liderul PNL a subliniat importanța utilizării unei părți din aceste fonduri pentru revitalizarea industriei de apărare. Există cel puțin câteva vești bune în acest sens.

În primul rând, spune el, țara dispune de specialiști calificați, apreciați în domeniul tehnic și al expertizei militare, instruiți inclusiv în cadrul NATO și al parteneriatelor strategice bilaterale. În al doilea rând, România are o tradiție în domeniul industriei de apărare, pe care începe să o revitalizeze și pe care poate să o exploateze rapid.

„Recent s-au făcut paşi în direcţia bună, pe care i-am încurajat şi din postura de ministru al Apărării şi din cea de premier. Mă refer la parteneriate şi contracte importante pentru industria de apărare”, a spus președintele Senatului.

În domeniul investițiilor, președintele Senatului a menționat centrul de întreținere, reparații și revizii pentru elicopterele S-70 Black Hawk, precum și anunțul companiei coreene Hanwha Aerospace privind înființarea unui hub industrial în România pentru Europa. De asemenea, a discutat despre investiții în cercetare, inovare și achiziții de echipament militar.

„Pentru viitor, cred că trebuie să investim în educaţia superioară pentru a creşte specialişti în producerea de tehnică militară. Trebuie să stimulăm importul de know-how prin parteneriatele pe care le dezvoltăm cu statele membre NATO. (…) Trebuie să transpunem în legislaţie actualizată şi adaptată prevederile Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării cu privire la Direcţiile de acţiuni şi modalităţile pentru asigurarea securităţii naţionale. O parte din bugetul apărării trebuie dedicat cercetării şi inovării – cel puţin 2%, aşa cum 20% trebuie dedicat achiziţiei de tehnică militară”, a punctat Ciucă.